Atacul depresiei

By | Spuneri

Îţi învârţi degetele mari unul după altul, precum câinile fugărându-şi coada. Simţi că tremuri şi tot corpul începe să-ţi ardă, simţi că te ia cu transpiraţii. Ochii sunt mari şi roşii, plini de lacrimi şi nu ştii ce să faci. Depresia te încolţeşte, este în jurul tău, o simţi, iar în întunericul camerei vrei să ştii că nu te vede. Se pregăteşte de atac.

Lovitură directă, cuvinte spuse, citite, recitite, fapt împlinit. Viaţa ta a luat oficial sfârşit. Încerci să decizi ce urmează să faci, prin ce metodă să sfârşeşti calvarul. Te gândeşti la un mod cât mai puţin dureros. Îţi pui muzica preferată în câşti, asculţi sunetele simfonice alături de nişte acorduri puternice de chitară acompaniate de tobe. Urletele solistului te fac să te simţi puternic, stăpân pe situaţie, vrei să te arunci, ba nu, să-ţi arunci viaţa trăită pană acum.

Dragostea a fost oarbă de la bun început, niciodată un calmant, niciodată un bun, mereu un stres.

Cine mi-a vorbit până acum ?

Îşi ia un ceai şi se pune în fotoliu. Ceasul arată 5:30 a.m. iar el se întreabă de ce este treaz şi ce-a fost lucrul trăit. PC-ul este aprins, melodia încă cântă, corpul încă îi arde. Întunericul persistă. Simte o ură puternică ce creşte în el, vrea eliberare. “Simt nevoia de o gură de apă..” – ultimele lui cuvinte.

Fragment scris de curând. Lucrurile acestea se pot evita, stai limpede şi totul va fi bine.

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.