Clarificare

By | Spuneri

Nu există vis care să nu fie îndeplinit, contează în primul rând să vrei sa fie îndeplinit. Cum să vă spun, pe toate blogurile româneşti citite sau pe care am ajuns întâmplător, am găsit numai listuţe-listuţe cu obiective pentru 2012. Când am scris la finalul anului ce-am realizat, nu-mi amintesc să fi făcut vreo listă cu aceste obiective. Totul a fost spontan, a venit pe parcurs, au venit fiindcă le-am visat şi le-am vrut realizate.

Asta nu înseamnă acum că din momentul în care am intrat în noul an, nu mi-am propus absolut nimic. Total eronat. Am anumite obiective principale şi obiective mai secundare. De obicei mereu cele secundare sunt într-un număr destul de mare şi îmi creează o satisfacţie mai mare, fiindcă vin la un moment neaşteptat şi îmi stârnesc o mândrie de mama focului în mine la final când zâmbesc lumii şi spun : am realizat asta !

Consider că e suficient să-ţi propui ţie în cap ceea ce vrei ca obiectiv principal şi să visezi restul, să ţi le imaginezi. Sunt de acord cu notatul unei idei pe foaie imediat ce-ţi vine, dar sunt de asemenea şi de părere că nu-i absolut necesar să notezi totul undeva. S-ar putea ca după să crezi că deja devine plictisitor stat acolo pe foaie şi până la urmă o arunci la gunoi. Eu nu voi spune ce mi-am propus pentru 2012, voi anunţa la final ce-am realizat la fel ca anul trecut.

Haideţi să încercăm să ne punem şi psihicul la contribuţie, nu doar material pe foaie. O foaie n-are nicio valoare, în schimb, mentalitatea are. Menţine-ţi ce vrei să faci în cap mereu şi nu uiţi (garantez eu) şi ai şi mai multă încredere de sine că poţi. Visează continuu şi chinuiete cât poţi să realizezi acel vis, astfel reuşeşti lucruri pe care nu credeai că vin la pachet.

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.