Criza economică şi pirateria

By | Spuneri

Titlul sună ca un film tragic în care ambele lucruri sunt nedorite, dar prezente peste tot. Da, am spus deja subiectul filmului fiindcă există în realitate şi îl trăim în fiecare zi. Astăzi în timp ce citeam o revistă de unde au apărut mai multe idei în capul meu, mi-a venit şi asta – criza economică, de care nu mai scăpăm, şi pirateria. Pirateria ştim cu toţii ce înseamnă, o reproducere şi comercializare ilegală a unor lucruri, precum : software-uri, filme, albume muzicale şi aşa mai departe.

Cum criza persistă, tot mai multe persoane renunţă în a mai da banii pe lucruri ca cele specificate mai sus. De aici şi pirateria care este în creştere. Niciun program anti-piraterie nu mai funcţionează, tot mai multe ONG-uri încearcă să lupte împotriva acestui lucru care parcă se extinde tot mai mult în loc să se restrângă, de fapt – să dispară. Torrentele, cred, în acest moment sunt printre cele mai bine plătite website-uri pentru publicitate şi asta numai din faptul că au milioane de vizitatori pe zi.

Nu am o statistică clară a pirateriei, am încercat să caut pe internet, dar din păcate am dat peste alte nebunii. Ideea este că trebuie să încercăm să evităm pirateria, dar ce facem dacă nu avem bani ?

Statul spune că pirateria este ilegală, dar tot statul spune că nu există bani pentru nimic. Întrebarea : când o să dispară pirateria (sau măcar n-o să mai fie într-un număr mare) ? – dacă e să răspundem cu “atunci când vom avea bani”, păi putem sta liniştiţi, că n-o să fie prea curând. O melodie pe iTunes se găseşte la preţul de 1-2 euro, nu mai mult, ce e drept, cu 1-2 euro ne putem lua câteva pâini (vorba unui prieten). Sunt atâtea întrebări şi atâtea răspunsuri pe care vreau să le citesc.

  • Când o să dispară pirateria ?
  • Când o să dispară criza economică ?
  • Ce preferi la ora actuală : câteva pâini şi descărcarea ilegală a unei melodii sau faci foamea o zi pentru melodia favorită ? (vorba vine..)

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

14 Responses to " Criza economică şi pirateria "

  1. Paul says:

    Oricât ai încerca să renuţi să nu piratezi de pe net,sângele nostru, de român hoţ nu ne lasă când ştim că nu avem bani să ne permitem să cumpărăm jocul sau filmul respectiv.

    Pirateria o să se dezvolte din ce în ce mai mult,astfel companiile de jocuri,filme,muzică or să îşi oprească activitatea şi o să facem NIMIC.

    • Adi says:

      Pana la nimic mai e. Consider ca mostrele gratis mai sunt o gura de aer care sa faca omul sa-si scoata banul din buzunar. Adica un film bun gratis o data la un an sau doi, ori o melodie pt un tweet sau share pe Facebook din nou e bun la marketing si convinge omul sa scoata banul, dar doar 2 din 5 fac asta si cu mostre.

  2. Phidas says:

    Pirateria pe internet nu mai exista. Asta e doar in capul vostru! De exemplu, formatiile muzicale lanseaza piese pentru download doar sa se promoveze pentru concerte.

    • Adi says:

      Esti tu sigur de ce zici acolo ? pentru ca mie imi miroase a marketing serios treaba cu oferitul unei melodii in schimbul unui tweet sau al unui share pe Facebook. Iar pe langa asta, acea melodie gratis are rolul de a te atrage mai mult, de a te convinge sa bagi mana in buzunar pentru intreg produsul. Piraterie este peste tot, deschide bine ochii.

  3. Bogzilla says:

    pirateria nu o sa dispara in veci. ba chiar o sa creasca pe masura ce numarul utilizatorilor de internet creste

  4. Adrian says:

    pirateria va disparea cand alocatia imi va permite sa cumpar un joc/film nou iesit pe piata.

  5. Bucur says:

    e simplu cu 1 euro iau 4 paini pe care le mananc in 4 zile :))

  6. Phidas says:

    Adi, referitor la exemplul nostru cu muzica, cati crezi ca baga mana in buzunar sa cumpere un album? Apropo, mai exista magazine care vand CD-uri cu muzica? Tu cand ai cumparat ultimul CD? Daca pe net e moca, de ce sa mai dau bani? Upsss… cred ca am deschis ochii prea mult.

    • Adi says:

      Eu recunosc, unde nu ma dau in vant, dar vreau, descarc de pe torrente, dar de obicei folosesc iTunes si Amazon daca vreau CD-ul in sine. 🙂

  7. Grig says:

    Pirateria nu va dispărea prea curând, cei de la Microsoft par a se fi împăcat cu gândul, de aceea preţul unei licenţe de win este atât de mare, pentru ca fraierii care plătesc să suporte toate cheltuielile şi să le aducă şi profit.

  8. Scrie says:

    Tot mai multa lume renunta la a mai folosi soft piratat in favoarea softului freeware

  9. mvphotomag says:

    Pirateria e precum prostitutia :)) Pirateria este cea mai veche “meserie” de cand exista internetul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: