Cum a fost la turneul de Player Unknown’s Battlegrounds

By | Eveniment

Weekendul trecut am fost, cu ocazia lansării noilor perechi de căști de gaming HyperX Cloud Alpha, la Media Galaxy Orhideea să ne întrecem într-un turneu de Player Unknown’s Battlegrounds powered by Bloggers Lan Party.

Ce urmează să citiți nu a fost scris de mine, ci de Bogdan, colegul și prietenul cu care m-am aventurat în luptă.

Era să-l calc cu mașina, să-l mai omor o dată dintr-o greșeală, iar în final ca să plătesc pentru tot m-am sinucis aruncându-mă eu din mașina.

Am terminat turneul cu prima rundă pe locul 4 / 5, iar a doua rundă pe 2 / 5.

Una peste alta, a fost o experiență tare, iar jocul este unul nu foarte complicat, dar în care trebuie să te miști repede, să fii atent, să ai niște perechi de căști bune pentru sunet (e important în joc) și să te distrezi.

Mai departe zice Bogdan

Mi s-au excitat neuronii de când am văzut despre ce e jocul, care e mecanica, ce-a vrut să spună autorul. Mi-a plăcut din start, fără să îl fi jucat vreodată, așa că abia așteptam să o pot face.

Am văzut concursul lansat de Adi și norocul meu că nu am avut competiție prea mare și am reușit să ajung alături de el la #blppubg. Nu mai zic că tot vedeam de adunările constante BLP și îmi doream foarte tare să ajung și eu, dar nu am avut ocazia până acum.

În ziua respectivă nici nu mi-a păsat că el era mort de oboseală (și altele), tot ce îmi doream era să vă cunosc și pe voi (n.r. – comunitatea BLP) și să ne distrăm rupându-ne capetele la PUBG.

Mi-a luat ceva să mă reobișnuiesc cu tastatură și mouse, în ultimii ani jucându-mă exclusiv pe Playstation, dar am fost super impresionat de calitatea și mecanica perifericelor de gaming puse la dispoziție de HyperX.

M-au ajutat să fac switch-ul mult mai ușor, deci jos pălăria! Și căștile! Doamne, căștile! Izolau atât de bine și erau atât de comode! Puteam să vorbesc liniștit cu Adi, fiind sigur că mă aude doar el, prin microfon, și nu și ceilalti. O altă pălărie pe jos!

Revenind la ziua de duminică, ce se poate întâmpla oare când aduni pentru 20 oameni, 10 calculatoare, 1 super joc și îi ții acolo peste 6 ore? Exact! 😀

Am intrat cu Adi în prima serie din cele două și, după vreo 20 minute de acomodare cu jocul, s-a dat startul competiției (de care mie nu îmi păsa deloc, eram acolo să mă distrez jucându-mă, nu să transpir și să mă stresez).

Așa că libertatea asta mi-a permis să mă joc liber și să mă distrez și mai tare și să îl iert pe Adi că a venit rupt și nu mă puteam baza pe el. Mi-a plăcut foarte tare că aproape toată lumea era acolo pentru distracție, la fel ca mine.

A fost un timp de joacă la propriu și la figurat, care ne-a detașat pe toți de stresul cotidian și taskuri și deadline-uri. S-a râs mult, s-a făcut mișto unii de alții, ce să mai, am fost o gloată de baieți neserioși care s-au distrat maxim supraviețuind și dezvoltând strategii și murind călcați de propria lor mașină. Sau de a coechipierului.

Abia aștept să mai revin la o ocazie de joacă să ne mai călcăm cu mașina. Mi-a intrat drogul în sange, nu mai e cale de întoarcere. Am făcut și câteva fotografii la eveniment pe care vă invit să le vedeți aici.

HyperX Cloud Alpha Invitational – PUBG by BLP

Ca să se încălzească pentru #BLPXVI (11 nov, Berăria H), 10 bloggeri și-au invitat cititorii să facă echipă la Playerunknown’s Battlegrounds, jocul fenomen care ține milioane de gameri la nivel mondial legați de scaune în ultimele luni.

Gazdă a fost HyperX și ale lor noi căști de gaming numite Cloud Alpha. Ele folosesc tehnologia Dual Chambers (separă bașii de înalte și medii) și pot fi găsite în exclusivitate la Altex și Media Galaxy.

La final, toată lumea a fost winner, winner, chicken dinner (pentru cunoscători) și a participat la afterparty-ul tematic. Pentru că ce rost are niște distracție dacă nu e urmată de o distracție. Sau… în fine. #cloudalpha

Posted by Bloggers Lan Party on Tuesday, October 24, 2017

Căștile de gaming HyperX Cloud Apha sunt disponibile în Altex și Media Galaxy.

 

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *