Cum mi-am luat eu cizme la Electric Castle

By | Eveniment

Ca orice poveste care începe la Electric Castle, ploua. Băi, ploua al naibii de tare. Șuvoaie vărsate de sus se revărsau pe jos și publicul vice-versa.

Îngândurat, enervat, înjuram și mă schimonoseam prin festival ca ultimul semianalfabet funcțional (astăzi termen în vogă, ieri era la fel de în vogă – în ambele cazuri fără semi în față). Simțeam cum germenul dezmăț pierdea teren în fața raționalității. Mi-era greu să privesc lupta asta, o refuzam din adâncurile alcoolismului, dar cât? Până când?

Și ploua, ploua încontinuu. Norii, pe care oricum nu-i vedeam, că era doar o mare neagră deasupra capului, în care se aruncau pietre albastre, ba mov, ba roșii, ba galbene, dar în principiu neagră, erau de nestrămutat.

Cum i-ai fi putut strămuta, oricum? Cu gândul? Gândul era în altă parte.

Și invocă Dumnezei și invocă Hristoși. Zilele alea, cât stătusem prin Ardeal, observasem același obicei ca la moldoveni: Dumnezeii și Hristoșii sunt de futut. Dau oamenii ăia în ei mai ceva ca amatorii în sacul de box.

Mi-am amintit dintr-o dată că la un bar cu cocktailuri slabe se dădeau cizme și pelerine de ploaie. Futu-ți Dumnezeii mă-tii de consumerism.. dar pelerină aveam, așa că ploaie. Pardon, cizme nu. Și de ele aveam nevoie.

M-am postat ca un cerșetor în fața barului, mi-am făcut loc printre alte cizme portocalii și am întrebat: Mai dați cizme?

Mai că era să-mi râdă ăla în față. Distrat și el, distrat și eu, dar eu mai puțin, îmi spune scurt nu. Se dăduseră. Repede. Mai repede ca ploaia. Mai repede ca mine. Stau ca milogul în fața omului ăluia și apoi îndrept privirea-n jos. Picioarele mele deveniseră butuci de brad. Erau umflate și mă gândeam că dacă am un ac, aș putea să le dezumflu. Păcate amărâte….

Rămân pe acolo, rămân pe aici. Dorin, un bun samaritean, care de-a lungul festivalului mi-a arătat că stand-up-ul încă supraviețuiește în România, dar el venea în România doar în vizită, a tot umblat și preumblat prin jurul și împrejurul (am voie? păcătuiesc) barului și la un moment dat mă trage de mânecă.

Hai că ți-am găsit cizme!

Râule mașină mică, de azi mă fac om-amfibie! Bucurie, lumini, hai fuga-fuga la bar să-mi bag picioarele în cizme. Și în ploaie și în lupta câștigată de raționalitate. Pe moment.

Acolo dau de o domnișoară. Domnișoară cu prieten. Să mă deranjeze? Nicicum, doar eu și cu io voiam cizme, nimic altceva. Poate câteva grade în plus, dar alea se rezolvă și altfel.

Încep negocierile. În timpul lor mi-l arată pe al ei prieten, pesemne bărbat sau ceva că avea picioarele în noroi până la genunchi, iar picioarele erau converși. Pardon, teneșii erau converși. Culoarea n-o pot menționa pentru că amintirile mă… zdrobesc.

Fata, puțin amețită, puțin udă, puțin din toate, îmi spune de când era ea acolo și cu cât a cumpărat cizmele (se dădeau gratis, dar gratis înseamnă bani, nu?). Un soi de șef pe parcela mea, pardon, lui. Dacă vrei bucată, marcă banul.

Dar hai, Domn’le, că suntem la un festival, doar nu ne înțelegem noi?

Ți le dau cu 3 milioane.

Hopa, stai așa. Domnișoara e și businessman, îmi zic. Îl mai aduc pe Dumnezeu lângă mine încă o dată ca să-l rog, nu să-l înjur, să-i dea o bucată de conștiință ființei din fața mea. Dar degeaba, avea lichid portocaliu, ceva suc cu alcool, iar sucul cu alcool e periculos.

Dorin se bagă pentru mine (mare om). Îi arată picioarele mele. Îi arăt picioarele mele. Încerc s-o fac să cred că am nevoie. Și aveam. Dincolo de orice fel de stand-up, chiar aveam, altfel cu siguranță intram în vreun șoc. Vreo criză. Se găsea ceva pentru mine.

Dacă-mi iei un (insert nume de băutură alcoolică de care mi-e rușine).

Păi nu-ți ia tata? Mă gândesc… Și nu-ți mai, dar am zis să mă opresc din a mai mozoli gânduri și imagini. I-am dat băutura, am scos cizmele dintr-o cutie de parcă erau trofeele vieții mele și mi-am băgat picioarele cu atâta sete,

de mi-am luat și eu un suc cu alcool,

numai că mai puțin suc

și m-am dus tura-vura spre concerte.

Și am simțit Dunărea la picioare și nu mi-a fost frig și nu m-am mai temut de nimic, iar când am ajuns la cazare și am întors cizmele, am înțeles că puteam umple un lac secat din Africa, dar a fost bine.

Mulțumesc Dorin și Dumnezeu, cei doi participanți de partea mea la această negociere, precum și ploii că m-a adus la masă…

Electric Castle este un festival de mașini de spălat viteză unde creierele se învârt cu 360 de rotații pe minut timp de cinci zile sau câte apuci. Medicul recomandă să mergi, să vezi, să-ți speli chestiile din tine. Când te întorci, lacrima nu-i mai curată ca tine.

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *