Cum o fost la #ADfel, în felul meu

By | Eveniment

Am ajuns aseară, prin circumstanțe fericite, la ADfel pentru prima dată. Așadar marchez prima mea intrare la un festival cu și despre advertising. Nu vreau să par că folosesc clișee, dar din nou am văzut oameni frumoși, deschiși la minte și cu creativitatea în sânge. Ah, am uitat să vă spun.. locul desfășurării evenimentului a fost terasa clubului Fabrica.

De când am intrat, Clăbucel m-a așteptat cu o baie bună de spumă. Foarte ingenioși cei de la Dero prin aducerea personajului din reclamele lor printre noi. Aș mai adăuga și faptul că vântul a fost de partea lor, iar la puțin timp după intrarea mea, în Fabrica ningea cu spumă. Cerul era brăzdat de norișori albi care își găseau finalul în firele multicolore ale terasei. O atmosferă de festival.

Într-un alt colț al locului, La Festa te invita la poze cu oamenii dragi ție, dar din păcate n-am ajuns acolo să le și fac, cu toate că o fată a tot insistat de vreo trei-patru ori să merg.

La Desperados n-am avut curaj să-mi fac freză, deși băieții ăia păreau că sunt pe treaba lor. Într-adevăr ce ieșea din mâna lor era cu totul creativ și de nerecunoscut în raportul înainte și după. Pe terasa Orange puteai testa niște telefoane și aplicații precum și o repriză de relaxare pe acoperișul clubului.

Cât despre grand spoof-urile de anul ăsta – geniale. Felicitări tuturor participanților căci au realizat într-adevăr niște parodii de nota zece. Am rămas plăcut impresionat, m-am amuzat, chiar au fost râsete ce te lăsau fără aer.

Organizarea mi s-a părut bună, adevărul este că nu am apucat nici eu să cercetez totul în parte, dar nu am avut nimic de reproșat. Poate luminile prea puternice care te făceau uneori să te simți ca bătut de soare (pe românește bre..).

Per total: tot așa IQads, cu publicitatea înainte!

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.