Cutia cu vise

By | Spuneri

Acest articol a apărut şi în Ziarul Argeşul la secţiunea Săgetătorul. Textul îmi aparţine în totalitate, iar dacă nu ai citit încă Disclaimerul, te invit s-o faci înainte să-ţi treacă ceva necurat prin cap. Mulţumesc frumos, iar orice părere este bine venită.

3:50 a.m. Abia mă mişc. Văd noptiera cu oglindă. Totul pare-n ceaţă. Dibui o cutie în stil gotic cu un mecanism destul de ciudat de deschidere. Cheia stă lângă. Îmi tremură mâna. Iau cheia şi o introduc încet în broască, nu apuc s-o rotesc. Totul începe să prinde viaţă: crengile desenate pe ea încep să se miste ca la adierea vantului, stele se aprind, luna de pe cer începe să strălucească, atât de tare şi totul e … alb. Trag aer adânc în piept şi deschid ochii.
–  Locotenent Akim, sunteţi bine?
Urletul unui soldat rus mă trezeşte brusc. Bombardament. Stalingrad. Nemţii dau tot ce pot pentru a termina campania cu succes. Nu înteleg nimic, nu ştiu cine este Akim. Avioanele naziste rad tot ce prind în cale. Un sunet asurzitor îmbracă aceasta bătălie şi-mi face pulsul s-o ia razna. Dau să mă ridic. Urlet din stânga:
– La pământ! Grenadăă!
Aud bătăile inimii. Mă arunc în tranşeu. Pământ şi întuneric. Deschid ochii, 18 ani din nou, banchetul de final de liceu. Sala decorată în stilul sfârşitului de 1999, începutului 2000. Multe bliţuri de aparat.
– Vai domnule Sebastian, ce bine arătaţi în această seară!
Toată lumea dansează. Localul se învarte cu mine. Găsesc o sticlă de vodcă pe jumătate rătăcită pe o masă printre pahare, mâncare, şerveţele, telefoane şi ţigări. Dau câteva pahare pe gât şi mă duc grăbit spre baie. Mă uit în oglindă. Dau cu apă pe faţă.
Ridic capul şi mă uit din nou în oglindă – priveghi. Alt om. Moartea bunicului meu, sunt devastat. Toţi din încăpere plâng, plâng şi nu se opresc. Ies afară fiind sufocat de rapiditatea derulării evenimentelor. Noapte, beznă totală. Mă aplec încercând  să-mi adun gândurile. Se aprinde un reflector de sus. Scena Teatrului Naţional. Joc rolul principal. Ies în grabă din scenă, mă pun într-un fotoliu din culise, pierdut. Închid ochii şi îi deschid din nou…
Mă ridic din pat istovit, gâfâi.
– Ce s-a intamplat dragule, din nou ai coşmaruri? Pastilele sunt pe noptieră alaturi de un pahar cu apă. Ridică-te să le iei, sunt alaturi de tine, stiu că recuperarea e grea, dar vom trece peste.
– Cine sunt?

Pun capul greu pe pernă. Se aude electrocardiograful. Ridic mâna stângă, o branulă-mi stă înfiptă în venă. Nu mai înţeleg nimic.

–         Domnule doctor, s-a trezit!

O fetiţă aleargă spre coridor. O doamnă frumos aranjată vine spre mine.

– Te-am aşteptat atâta timp Andrei…

– Ce se întâmplă?

– Ai fost în comă timp de 6 luni de zile.

– Nu pot să cred!

Scot cheia din broască cu ultimele puteri. Sunt istovit. Buimac. Oare va putea cineva să-mi explice ce-am trăit?

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

One Response to " Cutia cu vise "

  1. Carmen says:

    Plat, dar neclar finalul. Neclaritatea e bună. O poţi aduce puţin pe lângă ambiguitatea folosită în literatură ca mijloc de expunere. O poţi alătura uşor şi simbolismului, dar cred că e prea mult. Oricum, imaginea plată transpusă în neclar(cel puţin aşa o văd eu…poate greşesc, poate tu ai făcut altceva acolo) dă gust textului.
    Şi foloseşti diacritice. Ceea ce e foarte sănătos :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: