Da’ tu ce credeai?

By | Prin viață

Că schimbarea începe acum? Dar nu începuse deja? Din 2000? Nu atunci am greșit? Nu și-n ’90? Chiar, ce s-a întâmplat atunci de am greșit atât de grav încât, de 26 de ani mergem strâmb?

De ce ursulețul meu de pluș cu dungi roșiatice, de ce vrei să m-alungi? De ce albăstrei, spiriduși de mare inodori și insipizi, vreți schimbare în doi timpi și multe mișcări greșite?

Care au fost banii, care au fost săgețile trasate pe tabla socială, care a fost mașinăria (acum, desigur, ruginită) la care s-au conectat atâția români ca să bată într-o inimă și-un furt cu atâția alții, toți într-o horă de trei litere?

Și oricum, tu ce credeai? Că votezi astăzi și mâine devenim Canada? Că Nicușor Dan și fanfara „Ai Cu Cine” o să defileze victorioși pe străzile democrației?

Când? Acum sau mai târziu? Pentru că, să-ți spun, iepurașule mereu pe fugă, dacă acum ai vrut schimbare, dezamăgirea ta e și naivitate.

Pe drumul acesta format din frânturi de foi, dovezi ale trecutului, așternute ca un covor de toamnă, privim în continuare melancolic ori răzbunător. Privim independența, războaiele mondiale, pacturile și regimul roșu.

Ne supărăm că vrem unire, dar apoi nu-i chiar așa ușor. Și acțiunea se încheie aici. Intrăm în Mega Image să mai facem o cumpărătură, să mai luăm de mâncare la pisici.

Acțiunile noastre sunt o serie selectă de mișcări selecte, într-un cerc select, intitulat și bulă (de care, am observat, ne place să facem bancuri bune-proaste) în care țipăm pe strada noastră în gura mare, sperând că unul dintre trecători se va opri și ne va aproba. Poate va da și mai departe.

O comunicare atât de ieftină, atât de lipsită de esență, de acțiune, de dorință. O disperare tastată pe un ecran de cinci inchi. Sau spusă în fața unei camere. Răspândită într-un mediu atât de slab legat, atât de superficial închegat. Nu mai cred în rețele voastre și-n timpurile astea de căcat. Nu pentru că m-am săturat, ci pentru că am observat cât de mare e distanța între formă și fond.

Și nu zic că astfel nu se poate, ba se poate! Internetul a demonstrat-o de foarte multe ori, păcatul face că sunt atât de multe puncte care ne fură atenția încât, tot ce-a rămas de noi e caterinca. Un refugiu devenit și el insipid odată cu marea de insipizi care s-a prins că aici e locul unde se bea bere când nici înjurăturile nu mai sunt de folos.

Există și-o parte pozitivă, dragă viitor client al unei bănci. Aceea că, dacă am crezut în niște oameni neimplicați până astăzi în politică că pot face politică, ei bine, acum îi avem în parlament. Nu-s mulți, dar sunt pe procentele lor, iar dacă pot face ceva, acel lucru este o opoziție care să urmărească atent mișcările subtile ale crocodilului stăpân pe balta sa de prea mult timp.

Și realist nu se va putea împlini schimbarea nici peste patru ani, poate nici chiar peste opt, dar într-un final va fi bine pentru ideea de progres, o idee atât de prost și variat înțeleasă de către noi toți, pentru că așa am lăsat să se întâmple.

O vină pasată de la român la român de 26 de ani. Pentru că n-am știut ce înseamnă progres.

Așa că hai să ne spălăm pe mâini, să mergem la masă, să mâncăm bine, să dormim cât putem, să ne trezim mâine și să continuăm să facem ce-am făcut și până acum. Asta până când va fi prea târziu. Sau nu e deja?

sursă foto

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *