Blocul și locatarii acestuia, poveste românească

By | România

downloadSă vă povestesc niţel despre locul în care eu, autorul acestui blog, am copilărit şi mi-am julit genunchii şi spart capul de numai bunica, săraca, mai ştie. Îmi am reşedinţa într-un bloc de pe vremea lui nea Nicu, adică vechi, vechi de vreo 20-25 de ani dacă am făcut eu bine calculul matematic greu de pornit şi foarte greu de terminat. În blocul acesta am fel şi fel de vecini, care mai de care mai tinerei, în vârstă, nebuni, petrecăreţi, cu spatele asigurat şi aşa mai departe. Aceştia se situează în al meu bloc pe trei scări: A, B şi C ca la tot românu’. Bine, dacă locuieşti în blocul 20, scara J, e vina ta, că nu ţi-ai schimbat locul de şedere până acum.

Ei şi cum să vă povestesc eu, că se face că faţada clădirii de locuinţe se află în culori diferite. Predomină galbenul acela de zici că-i vomat după cinci sticle de whisky şi o sârbă. La el se mai adaugă un roz, termopane, nişte balcoane ce stau să cadă şi mă rog, lucruri nemodernizate. Vecinii de la scara A şi C s-au gândit că ar fi foarte ok din punctul lor de vedere dacă, pentru părţile ce le revin de bloc, ar realiza, mână de la mână, o termoizolaţie ca la mama acasă, să ţie cald iarna şi frig vara. Uite aşa, s-au născut două culori, una mai ieşită în evidenţă ca alta şi o balegă palidă, plouată, ruginită, cu tencuiala căzută de la anii frecaţi de anotimpuri între ele.

În ciuda eforturilor familiei mele de a face ceva în acest sens, până la ora actuală, această balegă nu mai este la fel; fiindcă celălalte două au ajuns şi ele într-un stadiu de oboseală atât de simţitoare, încât, de un an sau un an şi un pic de când au fost făcute, s-au tras la faţă ca perfuzia, vorba unor glumeţi. Pe dinauntru nici nu are rost să insist. O combinaţie de spital părăsit cu bloc bombardat conturează un tablou tipic românesc.

Dar asta nu e tot! Tot vecinii de la scările A, respectiv C, şi-au pus în cap să schimbe faţada intrării în bloc, bineînţeles tot acolo la ei. Interfon, acoperiş drăgut, metalic, falnic şi strălucitor pe zi însorită ca Mihai Viteazul la Rovine. La mine, tot fu o balegă până la momentul când şi ai mei vecini s-au hotărât: facem ceva! S-o făcut. Acelaşi lucru, cu interfon şi aşa mai departe. Blocul încă stă să cadă, dar tot vecinele sunt cele nemulţumite. N-am intrat încă în vară, dar pot pune pariu cu oricine de pe aici, că uşa, chiar dacă va avea interfon, va sta cu un pietroi în toc pentru a facilita trecerea vecinelor care ocupă banca precum ciorile stâlpul de înaltă tensiune. E un sport extrem la mine în faţa scării: statul pe bancă la barfă. Ceva ce nu ţi-ai putut imagina sau poate că da.

Astfel, blocul meu, astăzi, are trei culori: două vii şi una moartă de acu 10 ani precum şi trei scări falnice cu care ne mândrim şi oferim acel aspect de cartier îngrijit, parte a unei ţări care la rândul acesteia este mândră membră a U.E.. Păcat că şi U.E. nu este la fel de mândră de membra ei.

Va fi continuat…

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.