Democrația-i firavă

La fel ca viața. Trăiește și înflorește, e manipulată și controlată, cunoaște beneficii și limitări, plânge și se stinge.

E un alt regim politic printre alte regimuri politice, iar dacă privim istoria, motivele de mirare ar trebui să fie puține.

Când am avut acel secol XX de coșmar, fasciștii au fost cei care s-au debarasat de ideea de umanism, una, de altfel, greșită încă din secolele XVIII, XIX.

(Ne referim la umanismul eurocentrist, antroprocentrist, cu tendințe coloniale, cu bărbatul în centrul măsurii omului, alb, realizat de DaVinci.)

Ei au fost cei care au anulat raționalul din ecuație. Ei au fost cei care au trasat clar, pentru toată lumea, faptul că umanismul e de căcat și au propus o nouă paradigmă.

Una în care raționalul nu prea contează, iar arianul este Omul, este Rasa, este totul.

Am văzut unde a dus paradigma respectivă.

De partea cealaltă a baricadei, umanismul socialist a venit și s-a dat pe lângă umanismul clasic ca fiind cel care de data asta, PE BUNE, va oferi individului libertatea de gândire și expandare rațională bazată pe progres.

Dintre cele două, minciuna mai mare a fost cea a umanismului socialist.

Comunismul a câștigat capital politic și social prin prisma faptului că la finalul marilor războaie, răul infinit, fascismul, a fost decapitat.

Dar cine a câștigat? Mai ales în est? Păi comunismul, formula de umanism socialist. Super-eroul care a sosit și a tăiat toate capetele vidrei, dându-se ca o mimoză pe lângă ideile mărețe de progres și secularitate, rațiune și libertate ale umanismului.

Ce a urmat după în blocul URSS stă scris în istorie. Toate penitențele, limitările, propaganda, minciunile, obtuzitatea, dar mai ales DIFERENȚA NEGATIVĂ ne-au conturat până astăzi.

Dintre cele de mai sus, umanismul are câteva tangențe clare, mai ales ultima constantă, pe care umanismul socialist a îmbrățișat-o cu atâta fervoare.

Democrația noastră e o ființă firavă cu rădăcini puternice implementate într-un umanism greșit practicat și unul pseudo-salvator, socialist.

Iar din ambele culegem roadele astăzi.

Fiind libertate de gândire, de exprimare, de acțiune, liderii țării se folosesc de asta după bunul plac și schimbă regulile jocului prezentând în fața populației o agendă la început frumoasă, ulterior vădit meschină, pe principiul istoric discutat anterior.

E o combinație macabră de discurs fascist (în sensul în care pe noi nu ne mai interesează progresul și raționalul, ne doare-n paișpe de popor, noi să fim sănătoși) și ambiguitatea din începuturi ale umanismului socialist.

Aceasta, dragii mei, este una din multele piste prin care s-a ajuns aici. Nu există fundamentele unei democrații solide. Nici astăzi și nici nu bag mâna-n foc c-ar fi peste tot.

Ce ziceați că faceți pe 20 ianuarie, seara? 🙂

foto de Jerry Kiesewetter

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
elefant.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *