Doctrina de blogger

By | Prin viață

sunt-bloggerNu de mult timp mi-am dat seama de faptul că noi, bloggerii, niște ființe bipede (ca tot omul) de scriem pe diferite platforme şi băgăm în sperieţi presa – avem o doctrină. Doctrina de blogger – cât de evident. Aceasta nu se prezintă imediat ce te apuci să scrii, vine cu timpul, vine în doze mici, iar după o perioadă o conștientizezi.

Cunoşti social media mult mai bine, ştii cum să foloseşti Facebook-ul, Twitter-ul, ce-i ăla un link, cum se scrie corect, diferite forme de exprimare şi probabil cel mai important lucru, cum să te comporți atât în online cât și în offline. Multă lume e afonă de lucrurile ăstea. Mulţi adolescenţi nu ştiu să folosească Facebook sau Twitter corect. Mulţi se vaită că internetul dăunează, dar ei nu cunosc limba română. Mulți au un comportament inadecvat pe platformele sociale, ceea ce duce la o imagine urâtă.

Mai apoi câștigăm niște principii – doctrina de care spun – prin care scrutăm lumea, suntem mult mai atenți la detalii, căpătăm un iz de observator. Suntem ca o cameră de luat vederi. Privim lumea în așa fel încât, trecând prin al nostru filtru punem în scris ceea ce credem. Subiectivitate. Ăsta-i termenul. Internetul iarăși îl privim altfel. Suntem mult mai exigenți, vrem mereu lucruri creative, poate sofisticate, mereu să existe un element surpriză și neapărat să nu se jignească limba maternă. Mulți bloggeri își dezvoltă după un timp afaceri în mediul online și astfel ajung și mai recunoscuți. Practic, își mută catrafusele de tot în online, unde, să fim sinceri, se câștigă destul de bine.

Eu ca blogger, mă pot mândri prin faptul am reușit să obțin o oarecare recunoaștere, că ajut lumea la tot ce ţine de WWW şi încerc pe cât posibil să explic ce-i bine şi ce-i rău în social media, atât cât ştiu, fiindcă – să fim serioşi, nimeni nu le ştie pe toate, mereu avem câte ceva de învăţat. Primul meu job l-am obținut cu ajutorul blogului și a muncii mele prestate pe internet. Consider un blogger, un om mult mai câştigat faţă de oricare alt tip de persoană care preferă să privească internetul ca o poantă proastă.

Avem şi noi glume, avem şi noi petreceri şi întâlniri, suntem oameni ca toţi ceilalţi, dar avem o doză mai mare de optimism, o doză mai mare de respect de sine şi respect faţă de lumea ce ne înconjoară, avem o doză mai mare de curaj, prin faptul că scriem şi ne susţinem opiniile oricând ne sau nu ne convine ceva. Putem dezvolta şi distribui lucruri mult mai interesante şi plăcute decât imagini de pe 9gag. Suntem bloggeri.

Prin acest articol fac de asemenea un apel şi la persoanele care s-au gândit să pornească pe acest drum, dar au oarecare temeri. N-aveţi de ce să vă temeţi. Intraţi, vă garantez că nu veţi mai putea ieşi, o dată gustat acest drog, o să vreţi mai mult, mai mult şi tot mai mult.

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

9 Responses to " Doctrina de blogger "

  1. Paul says:

    Citez finalul articolului: “o dată gustat acest drog, o să vreţi mai mult, mai mult şi tot mai mult.”

    Primul blog l-am avut undeva în 2009, fără a supravieţui prea mult, însă mai târziu mi-am adus aminte de viaţa de blogger şi mi-am mai tras unul. Nici ăla nu a durat prea mult şi am mai făcut o pauză şi m-am apucat de actualul.
    Sper să mă redirecţionez şi eu spre scrisul frumos. Deşi nu prea postez clipuri şi imagini funny. Însă forma textului şi exprimarea trebuie corectată, puţin.

    • Adi says:

      Permanent avem cate ceva de invatat, asa cum am spus si in articol. Trebuie sa progresam non-stop daca vrem sa ajungem in top.

  2. “o dată gustat acest drog, o să vreţi mai mult, mai mult şi tot mai mult.”

    :D!

  3. Alex N. says:

    Tu stii foarte bine cum e cu “o dată gustat acest drog, o să vreţi mai mult, mai mult şi tot mai mult.” . Cate bloguri ai schimbat pana acum? Ca sa nu zic de mine…

  4. Porcu says:

    Cum zice si Paul, si eu am trecut prin asta, mi-am deschis un blog in vara iar dupa 2 luni am renuntat la el, nu mai aveam idei (ce sa scriu), insa uite ca acum am alt blog, are 1 luna si putin, sunt mandru de el, am invatat multe chestii despre blogging de la cativa cititori, iar acum scriu fara stres, idei vin, le astern intr-un articol si mai vine altu, si altu, si altu…e frumos bloggingul, cum ziceai si tu, noi bloggeri suntem putin mai altfel decat de restul lumii.

  5. Florin says:

    Si eu am avut mai de mult un blog, pe wordpress. Bine, nu prea il punteam numi blog pentru ca nu stiam exact ce e aia si nu scrian articole specifice. Dupa aia a urmat un blog serios.. dar cu toate astea am exportat baza de date de pe primul blog si cateva articole exista si acum la mine, din 2008. Acum, cum imi permite putin timpul incerc sa ma ocup de blog, nu as renunta la el, desi acum sunt foarte ocupat cu diferite chestii.

    • Adi says:

      Eu chiar si foarte ocupat, nu stiu cum as putea uita de blog. Defapt, de uitat mai uit cateodata de el din lipsa de idei sau timp prea putin liber, dar revin cand apuc si scriu la greu. Nu mi-a trecut prin cap gandul sa-l sterg.

  6. Adri says:

    Faza cu drogul nu e valabila pentru toti care se apuca de blogging. Dintre prietenii mei din offline care au incercat sa faca blogging, nici unul nu a reusit sa se tina de treaba :).

    • Adi says:

      Am mai avut si eu cativa prieteni care s-au apucat de blogging, dar n-au reusit sa se mentina. Ideea este ca ei scriau din joi in pasti si nu aveau comentarii, era logic, nici nu comentau pe alte bloguri si nu se promovau deloc. De aici nici drogul nu le-a intrat bine “in vene” ca sa zic asa. 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: