Gen ştii, încă n-am murit (gala celebrităţilor)

By | Spuneri

Se pare ca am cam uitat de blog, adică nu am uitat de blog, l-am verificat zilnic însă nu am avut timp să scriu ceva pe el. Nu că aş şi fi avut ce să scriu, dar aşa la mişto. Vreau să spun că m-am simţit puţin umilit de faptul că m-am dus să dansez. În primul rând da, a fost vorba despre o gală a celebrităţilor în care s-au dat premii, în care au fost o grămadă de celebrităţi (pana mea, doar e gala a celebrităţilor, nu?), dar eu m-am dus fiindcă am fost informat de faptul că o să dansez în scop umanitar, adică de asta am dansat, dar ideea este că am fost tratat cum să spun, abia că ne-au găsit o cameră pentru schimbat, iar camera aia era de fapt pentru depozitarea băuturilor pentru seara aceea. Era comodă ce e drept, canapele, bar, dar parcă prea de tot. Am stat şi am aşteptat de la ora 19:00 până la 21:45, abia atunci am dansat fiindcă au dat programul peste cap că era meciu Germaniei cu Spania din semifinale. Până atunci abia dacă am primit o sticlă de apă şi suc fiindcă le-am cerut noi, aa şi am mai primit ca la câine de mâncare până să vină doi colegi din bucureşti să ne aducă niste cheeseburgeri, am primit nişte resturi, adică lucruri nebăgate în tacâm.. praf

Gen România, mă PIŞ pe tine !

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

5 Responses to " Gen ştii, încă n-am murit (gala celebrităţilor) "

  1. zozo says:

    Nu cred ca mai e ceva de zis.

  2. Jolie says:

    Te-ai dus sa dansezi sau sa bei si sa mananci?:P

  3. Adi says:

    @ Jolie : M-am dus sa dansez, dar avand in vedere ca eu trebuia sa intru in jur de ora 19:45 – 20:00, am intrat la 21:45, ti se pare normal ? iar pana atunci sa vad bucatarii cum se plimba cu meniurile prin fata mea.. aia sa nu mai tina cont de program sa isi bata joc..

  4. Manciu says:

    Haha, chiar nu mai e nimic de zis, dhe mha Dadae, tu nu esti o celebritate, sau nu inca.

  5. Adi says:

    @ Manciu : Nu conteaza, m-am dus acolo sa-mi fac treaba, pentru ca de asta am fost chemat, da ? nu cred ca trebuia sa fiu si eu si colegii mei tratati ca ultimii tarani..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: