La geamandură

By | Literatour

Eşti la limită, la capătul puterilor tale. Ea te anunţă, mai încolo poţi muri. Te poți descurca singur? Nu-i nicio problemă, gândurile rele te duc cu valul spre adânc, te-ai săturat de România, te-ai săturat de proştii din ea şi vrei să scapi. O mentalitate tipică.

Ai încercat printr-un pumn de pastile, dar n-ai reuşit. Vrei să pleci, dar n-ai diplomă. Ai diplomă, dar n-ai bani. La geamandură te simţi singur, nimeni nu se avântă până acolo, decât cei curajoşi. Probabil eşti şi tu curajos, dar n-ai vrut să araţi asta. Tu acolo te simţi singur, de asta şi mergi.

E ca un refugiu atunci când cetatea ta e atacată de tunurile societăţii. Cauţi un loc unde eşti sigur că nu vei fi rănit. Chiar dacă eşti. Consideri un loc bun de ascuns, pentru că lupta nu-i sfârşită. Ştii că vrei să lupţi, dar eşti prea slăbit acum pentru a o face.

Din păcate mulţi în astfel de momente se gândesc să renunţe de tot la luptă. „Parcă nu mai are rost, mă aflu la geamandură şi mă gândesc ce să fac. Să trec de ea renunţând la mâini şi la picioare, ori să mă întorc la câmpul de luptă şi să lupt până când puterile mă vor lăsa de tot ?”

Sună dur ambele variante, dar asta-i viaţa şi aşa a fost mereu. Începe devreme, se sfârşeşte tot …. devreme. Mori cu fiecare minut ce trece pe zi, pe noapte, cu fiecare pahar de apă pe care-l bei. Mori şi nu nu vrei să ştii asta, nu vrei să bagi în seama, nu vrei să iei asta în considerare.

Te-ai gândit bine, oricum mori în ambele variante, dar nu uita, înainte să faci asta (să mori), lasă ceva în urmă. Prin luptă, nu prin predare. Eşti omul cu diferenţa.

Atunci, de ce nu te întorci la luptă ?

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

2 Responses to " La geamandură "

  1. annitu says:

    Foarte tare postarea ta. Îmi place mult cum scrii.

  2. Val33ntyn says:

    Nu am gandit niciodata asa dar nu cred ca as renunta “speranta moare ultima” si as face orice sa imi indeplinesc visul. Scopul scuza mijloacele, dar nu mereu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: