Mai există blogosfera argeşeană ?

By | Spuneri

De fapt, teoretic de existat, există. Practic : mai greu. În timp ce alte blogosfere fac întâlniri periodice, se pare că în judeţul meu, lucrurile au intrat pe linie moartă. Nu am mai auzit de o întâlnire, de foarte mult timp. Nu am mai văzut un blog argeşean util, (de citit), în ultima vreme (nu fac ironie, nici al meu nu e).

Am mai încercat să-l întreb pe Dumis dacă se va mai ţine vreo întâlnire, iar acesta mi-a răspuns afirmativ, însă avea anumite probleme de rezolvat cu nişte lucruri ce în curând vor apărea şi în faţa voastră (nu vreau să dau detalii, oricum e ceva măreţ). Astfel că întâlnirea (cel puţin ca propunere) s-a anulat pentru mai târziu. DAR, eu zic să începem de aici, acum. Haideţi să ne cunoaştem, măcar prin taste.

Aşadar, dacă există bloggeri argeşeni care iubesc ceea ce fac, au chef de o bere/suc, vor să facem o mică echipă e bloggerilor argeşeni, să comenteze la acest articol. Vreau să mă conving de faptul că blogging-ul în Argeş n-a murit, că încă mai există ceea ce a fost o dată şi că putem reporni maşinăria asta.

Haideţi, ca în clubul alcoolicilor anonimi : Mă numesc Adi şi …

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

3 Responses to " Mai există blogosfera argeşeană ? "

  1. annitu says:

    Nu cred că vei avea vreun comentariu de la un argeşean prea curând .

  2. Cristian says:

    Nu ma pot numi chiar blogger, dar salutare si tie, vecine pitestean!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: