Mi-a făcut plăcere Gmail

By | ExtraOnline

Microsoft_Outlook

Să lucrez cu tine anii aceştia în care am savurat informaţii plăcute, am realizat tranzacţii avantajoase şi am râs la propunerile de corectură sau de epilare totală din spam. Timpul însă a trecut, iar tu, cu schimbările tale m-ai făcut să renunţ la tine. Nu te mai plac frate, ce să mai la deal la vale. Noua metodă în care mă pui să scriu oamenilor, noile feluri în care îmi prezinţi ataşamentele şi mă pui pe mine să ataşez altele m-au lăsat fără cuvinte.

Prin urmare, m-am decis să te vând pentru un cont pe Outlook. Nu, nu te vând altcuiva, nu sunt nebun, dar nu te mai folosesc. Poate te vând trecutului. Acum plângi, că voi folosi ceea ce tu probabil n-ai crezut niciodată că se va întâmpla, adică un mail de la Microsoft. Cât am mai râs şi de ăştia cu încercările lor să te depăşească. Mno uite că cine râde la urmă, râde mai bine. 

Ok, probabil credeţi că sunt nebun că am ajuns să mă exprim unui cont de mail, dar chiar aşa am făcut. Am încercat pentru prima dată după ceva timp un cont de la Microsoft. Mai avusesem într-un moment un cont pe Hotmail pentru a ţine legătura cu ale mele cunoştinţe din afara ţării, dar am renunţat. Acum, cu Outlook, lucrurile sunt diferite. Arată mult mai bine, are design de Windows 8, îmi conferă mai multe facilităţi uşoare de a ţine legătura cu persoanele de pe Facebook sau Google+.

Mailurile se afişează într-un mod foarte drăgut. Nu trebuie să intru pe fiecare în parte pentru a citi informaţiile din acesta. Dau doar click pe coloana din stânga şi în dreapta îmi apare ce conţine mailul, fără să mă întorc înapoi în Inbox cum trebuia cu Gmail. Că vorbeam de coloane, se afişează în trei, chiar 4. Prima este cea ce conţine folderele din mail. Inbox, Junk, Sent etc. A II-a este coloana cu mailurile primite, iar a III-a cea care îţi afişează prin click pe unul din mailuri, informaţiile din acesta. Pe a IV-a coloană mai poţi chatui cu prietenii de pe Facebook într-un mod foarte fain, afişarea fiind ca mesajele de pe telefon.

Pe lângă acestea, nu am primit până acum niciun spam, iar reclamele sub orice formă, fie text sau imagine – lipsesc cu desăvârşire. Nu afirm că nu vor apărea vreodată, dar momentan nu sunt, iar afişarea aerisită în pagină mă calmează şi mă lasă şă citesc fiecare informaţie liniştit. Fără aglomeraţia aceea de linkuri şi cuvinte de pe fostul.

Cum schimbările de pe Gmail nu-mi plac şi e clar că acest serviciu va avea cumva soarta Google Reader, deşi la câte persoane au un cont de Gmail, nu mă aştept la o mişcare drastică de tăiere în carne vie, am decis să mă mut. Noua mea adresă de e-mail este: adrian.anghel@outlook.com, dar cum mi-am făcut forwarding la fiecare mail care ajunge pe adresa de pe Gmail, îmi mai puteţi trimite şi acolo mailuri, că tot vor ajunge la mine.

Cu acestea fiind zise, la revedere Gmail! Bine te-am găsit, Outlook!

sursă imagine

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.