Nu cred că am scris până acum

By | Spuneri

Despre noul meu proiect. De fapt, nou nu este, ne-am tot gândit de pe la începuturile lunii octombrie ce să facem, dar abia acum în decembrie a luat naştere. Da, este vorba despre Speak Fresh Show, un proiect ambiţios în care suntem împlicaţi (fiindcă am vorbit la plural), 3 oameni. Adică : Adrian Anghel (autorul), Răzvan Vijelie şi Andrei Şerban.

Suntem tineri, suntem liceeni, iar prin octombrie ne-am gândit noi că ar fi frumos să începem un proiect care mai târziu să ne ofere satisfacţii din toate punctele de vedere. Bineînţeles că ne-am conformat cu cerinţele, cu mizeria în care trebuie să înnotăm pentru a ieşi la suprafaţă şi am început. Nu este uşor absolut deloc, în special când sunt alte lucruri care te împing spre inactivitate mult timp, dar nu am cedat (adică am fost deja puşi o dată la testare) şi nu vom ceda.

Este un podcast, audioblog, cum vreţi să-i spuneţi, ce se găseşte la linkul acesta sub formă de portal web. RSS-ul este în aşa fel încât să vă puteţi abona şi la blog şi la lansările “emisiunilor”, cum ne place nouă să le spunem.

Dacă eşti din Piteşti, ai ocazia să ne cunoşti mâine de la orele 13.00 în Piaţa Primăriei, unde vom participa la acţiunea caritabilă organizată de Marian Dumitru, pe care îl şi felicit cu această ocazie. Am scris acest articol sub o oarecare tentă de laudă.. nu, glumesc, am vrut să vă informez, am vrut să-l am în XML ca amintire, am vrut să fac trafic.. 😀

Ok, pâna una alta cu traficul, diseară la 21.00 apare ediţia de azi, fiţi pe fază, abonaţi-vă şi hai la petrecere !

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

One Response to " Nu cred că am scris până acum "

  1. emanuel says:

    Interesant, sport la treaba!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: