O problemă de lectură

By | Literatour

Recent am identificat o problemă de lectură în ceea ce mă privește și aș dori s-o discut puțin, cu gândul că nu sunt singurul care se află în această situație.

Conform GoodReads, deși nu este foarte precis din ce știu eu (nu am apucat să adaug chiar toate cărțile citite), ar fi cam 97 de lecturi până la acest moment.

Așadar, 97 de lecturi petrecute într-un timp relativ scurt. De citit la modul pro m-am apucat abia din vara dinaintea clasei a XI-a. Adică vara lui 2011.

Așadar, sunt cinci ani în care am cumulat aproximativ 97 de lecturi (aici aș zice că numărul este decent, plus / minus lecturile netrecute în GoodReads). Lecturile astea variază de la cărți mediocre la cărți solicitante și foarte solicitante.

Problema pe care o ridic este cea a memoriei. Desigur, nu putem avea o memorie de îngeri, așa cum s-a gândit James Joyce când a scris Ulise, adică nu putem face recall la absolut orice moment din trecut. Cu toate acestea, întâlnesc oameni care îmi pot vorbi destul de lejer, cu date aproape exacte, despre cărți pe care le-au citit acum un an, doi sau chiar mai mult.

Și rămân uimit.

Să vă dau un exemplu. În 2013 am citit Idiotul, iar în 2014, – Demonii. Tot ce mi-a rămas în urma acestor lecturi sunt niște idei generale, precum și recenziile realizate cărților imediat după sfârșitul lecturii.

Și adesea ajung la întrebarea: Păi cum citești, tu, bă băiatule, dacă nu-ți mai poți aduce aminte aproape nimic din tehnicitatea cărților ăstora?

Din recenzii îmi dau seama imediat că atenția, focusul, a fost destul de acolo în momentul lecturii fiecărei cărți. Din păcate, memoria se pare că nu este pe măsura celei dintâi.

Care să fie soluția?

Am remarcat, în urma a trei ani de Litere, cu multe lecturi și cerințe în acest sens, că am obosit să tot citesc carte după carte. Oricât de aiurea sună, da, am obosit.

Ritmul în care am citit în ăștia cinci ani a fost extrem de alert. Aveam un teanc de cărți lângă mine, iar cum o terminam pe una, o gândeam puțin, îi făceam o recenzie dacă consideram că-i cazul și apoi mă apucam imediat de alta.

Fiecare lectură a venit și tot venit cu ceva nou, cu o altă tehnică, cu o altă scriere, cu o altă cantitate de informație, iar toate cumulate m-au adus într-un punct disperat în care nu mai pot să vă povestesc la o cafea despre ele fără să-mi văd notițele.

Iar notițele, știm, vin în funcție de carte și de moment. Unele sunt slabe, pentru că informațiile despre lectură de atunci nu erau suficient de dezvoltate, iar altele sunt bune, pentru că am făcut progres pe tehnică de lectură și tehnică narativă.

Și pentru că unele cărți, deși interesante, nu m-au împins să iau notițe, au rămas suspendate în timp ca și cărți citite și atât. De unde rezultă, dintr-o memorie vagă, ideea de da, e bună sau mnah, a fost acu mult timp, dar din ce-mi aduc aminte, nu prea m-a impresionat.

Ori aceste metode de recomandare a unei cărți mă enervează. Pe mine. Pentru că sunt specializat pe treaba asta, sunt un profesionist, iar dacă un om îmi cere sfatul, înseamnă că trebuie să fiu acolo să i-l dau.

Pe tine poate că nu. Asta-i chiar personal.

Oricum, ideea este că am obosit și dacă ar fi să recomand ceva după acești cinci ani nebuni de lectură acerbă, ar fi asta: luați o pauză după lectura unei cărți. Mai ales dacă este una solicitantă, consistentă.

Pauza asta ar trebui să vină în folosul nostru, al cititorilor. Gândești ce ai citit, revizitezi notițele, te confrunți cu alte opinii și mai ales, în urma tuturor acestor procedee, te odihnești.

Altfel riști să ajungi ca mine, cu capul calendar de cărți, de idei, de simboluri, de termeni și clasificări care te vor ameți și te vor bloca când vei primi o întrebare de genul (doar un exemplu): tu în ce ai clasifica cartea x?

Da, o întrebare penibilă, ușoară, pentru o opinie subiectivă. Dar când nu-ți aduci aminte cum era cartea… e nasol.

Prin urmare, că mă tot chinui să termin Cafeneaua Pas-Parol, voi lua o pauză. Evident, nu lungă, ci suficient cât să știu că am înțeles ce am citit. Căci e foarte important acest lucru.

Dacă doriți să aprofundați lectura despre lectură, vă recomand A citi, a reciti, o carte extraordinară de eseuri despre lectură scrisă de Matei Călinescu. Vă ajută să dezlegați tainele lecturii, dar să și înțelegeți mai bine procedeul, căci este unul serios care implică multe elemente pentru a fi un act sfârșit cu succes.

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

5 Responses to " O problemă de lectură "

  1. Myriam says:

    După trei ani de Litere și o licență, eram atât de friptă la minte că nu am mai putut citi nimic aproape o lună. Și pe deasupra, am primit cadou și Midnight’s children a lui Salman Rushdie, pe care nici acum nu am terminat-o. Am tânjit după o lectură normală a unei cărți după ce am terminat Literele, dar in același timp știam că nu mai pot citi ca un om normal. Și cei cu care discut despre cărți sunt foști colegi de la facultă, deci, spre frustrarea mea e cu atât mai mare. Eu cred că, din contră, m-am pierdut în tehnica și am uitat că pentru omul de rând contează un fir narativ captivant, să nu fie prea grea sau prea clasică și evident, prețul. De-asta am probleme cu recomandările de asemenea, oamenii se holbează la mine întrebându-se cărei specii de extraterestru aparțin 😂. Oamenii obișnuiți sint speriați de tehnică, îi pierzi în jargon de la a doua propoziție. Nici nu știu dacă o sa fiu “profesionistă” vreodată. Sunt doar o umilă cititoare literată, care mai așterne uneori cuvinte pe o pagină virtuală. Un șoarece de bibliotecă leneș, dar încă dependent. Mai bine concentrează-te la lectură și dă-i o pauză analizei. Așa, mai rămâne spațiu pentru detalii.

    • Adrian Anghel says:

      Cu asta mă pot identifica, oarecum. 😀
      Adică oboseala o resimt și după efortul susținut pentru licență, unde am citit vreo 15 cărți numai pentru ea într-un an.

      Interesantă observație faci tu, dar eu văd asta ca pe un soi de „boală”. Un virus care a intrat în noi odată cu Facultatea de Litere. Eu chiar nu mai pot face o lectură de identificare. Pentru mine planul narativ e ceva ce doar exemplifică construcția din spate, iar dacă ambele sunt reușite, atunci și cartea e reușită. De aceea recurg adesea la „lectură dublă”, cum îi spune Matei Călinescu. Urmăresc mai multe lucruri deodată ca să pot emite o judecată de valoare cât mai obiectivă. Dar repet, e o boală de care simt că nu mai pot scăpa. :))

      • Myriam says:

        Măcar tu stăpânești limbajul tehnic specific literaților. Nu că nu îmi plac limbajele specializate, dar țin minte că la Litere am avut momente în care mă gândeam: de ce naiba nu vorbiți și voi mai simplu? Mai ales după Teoria Literaturii. Îmi amintesc că după sesiunea aia, iarăși n-am mai putut citi o lună de friptă ce eram :))

  2. Bookish says:

    Uitarea e inevitabilă, mai ales când ajungi să citești 3-4-5 șamd cărți pe lună. Nici nu știu dacă e atât de important să reții peste 20 ani acțiunea și personajele. Probabil vei rămâne doar cu o senzație și câteva impresii, dar, atâta timp cât din detaliile astea tu reții dacă/ce ți-a plăcut, sau dacă a schimbat ceva în tine/ai învățat ceva atunci eu cred că e mai mult decât suficient.
    Saturația e specifică oricărui (fost) student la LLS, am trecut și eu prin asta. Acum însă de când am blog și scriu recenzii “complexe” am altă problemă. Mi se pare că presiunea asta (pe care singură mi-am impus-o) de a scrie despre o carte taie cumva din plăcerea lecturii. Înainte de blog scriam doar câteva rânduri pe un caiet, destul cât să îmi amintesc peste ani despre ce era vorba, dar fără a mă stresa prea tare cu asta. Acum însă simt că nu pot dezamăgi, iar recenziile trebuie să se ridice la un anumit standard. Complicate dileme mai avem noi cititorii pasionați… 😀

    • Adrian Anghel says:

      Despre presiunea aia de cititor specializat e vorba, foarte bine ai pus accent. Da, pierderea unor informații e normală, dar tocmai despre specializarea asta care ridica standardul de lectură vorbesc. Aia îmi impune o presiune înaltă care-mi dă bătăi de cap, fiindcă din pricina ei nici măcar nu pot deschide o carte dacă mă simt obosit, de exemplu. Nu mai pot să fac nici măcar lectură „de somn”. :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: