O săptămână fără telefon

Acum o săptămână, când Black Friday tocmai se lansase, m-am gândit c-ar fi cazul să-mi schimb telefonul.

Aveam deja unul în cap de ceva timp, iar telefonul de la acel moment, LG Nexus 5, începuse să cedeze.

În fine, povestea pe scurt e că joi spre vineri noapte am făcut comandă pe cel.ro pentru Nokia 6. Sâmbătă seară Nexus 5 s-a sinucis.

Am zis, ok, s-a stricat ăsta, lasă că vine celălalt relativ repede. Știu experiența livrărilor de Black Friday, dar anul ăsta nu a mai fost așa haos.

Trece ziua de duminică, luni, marți … Ia telefonul de unde nu-i. Mă conversez via social media cu o tipă de la cel.ro și fata chiar a încercat să mă ajute.

Numai că mailul de confirmare al comenzii era gol. Nu conținea nicio informație.

Landing page-ul de „felicitări pentru comanda plasată” a apărut. Dar și asta fără informații. Cu toate astea, cei de la CEL.Ro au încercat să mă ajute cu un cod de comandă și un awb conform orei la care acel mail fără informații a ajuns în inbox.

Zero șanse. Nu era codul meu. „Telefonul nu mai e în stoc, comanda nu a fost înregistrată”, așadar la revedere.

Deja era joi. Am dat comandă la Altex. Probabil că azi-mâine ajunge sigur.

A trecut o săptămână, timp în care am stat complet fără telefon. O săptămână în care diferența dintre liniște și zgomot se simte serios când stai la mijloc.

Cum a fost?

Trebuie să recunosc că la început nu mă așteptam să fie mai mult de 3 zile fără. Când am văzut că-i groasă treaba, cum nu am un telefon de rezervă, m-am resemnat și am continuat așa.

Am avut posibilitatea să împrumut un telefon de back-up de la cineva, dar am zis că trebuie s-o trăiesc și pe asta.

Și am trăit-o. Și a fost bine și a fost neplăcut.

Am fost total atemporal

Cât timp am stat pe drumuri, între muncă și master, între master și acasă, între acasă și alte drumuri pe la evenimente sau ce-o mai fi fost, nu am știut cât e ceasul.

Ceasurile de mână le-am depozitat pe undeva, pesemne, de unde să nu le mai pot lua vreodată.

A fost dubios. De încadrat m-am încadrat bine. Nu am întârziat pe nicăieri pe unde m-am dus. Dar să stai constant cu frica că ai putea întârzia, fiindcă nu știi cât e ceasul, nu e ok.

Am mai întrebat prietenii, oamenii pe stradă. Mă rog, nu foarte des.

Ideea e că n-a fost un capăt de țară, dar nici ceva comod.

Aveam o agendă cu remindere

Aici am pierdut. Am uitat să ridic o comandă de la anticariat. Am mers cu o zi după și am reușit, totuși, să pun mâna pe carte.

Dar aveam reminder. Dacă aveam telefon cu mine, asta nu mai era o problemă. Avea cine să-mi aducă aminte.

Bineînțeles, mai puteam să-mi notez pe o agendă veche, stilul analog, dar nu sunt obișnuit. Eu folosesc agendele pentru scrieri, idei, documentare și mai puțin pentru ce erau ele folosite pe vremea lor.

Însă toate evenimentele din calendarul meu au fost mult mai greu de administrat fără telefon.

La fel și mailurile. Nu alea de muncă, în schimb.

Am realizat că fără telefon, pe segmentul ăsta, sunt puțin cam dezorientat și riscul e destul de mare să ratez ceva. Asta și pentru că sunt setat să nu îmi încarc memoria cu chestii inutile, iar dacă nu e ceva / cineva care să-mi aducă aminte că bă, la ora X trebuie să fii acolo! eu uit și fac altceva.

Pur și simplu nu vreau să îmi încarc memoria cu obligații de genul acesta, când poate foarte bine să mă notifice telefonul cu ceva timp înainte.

Am vrut de multe ori să verific…

Instagram, Facebook, Twitter, Gmail. Aplicațiile pe care le folosesc cel mai des.

Bineînțeles, ochii mi-au văzut o groază de cadre mișto pe stradă. N-am avut cu ce să le imortalizez.

De câteva ori am fost în situația în care trebuia să dau un telefon urgent. Nu am putut.

Toate astea s-au adunat într-o bună măsură în frustrare. O frustrare care venea și dispărea odată cu momentul.

Poate că cea mai mare a fost lipsa muzicii pe stradă. Fără muzică mă simt ciudat.

M-am simțit mai liber

Și aici avem un pic de paradox. Cu toate că s-au întâmplat multe, poate prea multe, momente în care am avut nevoie de telefon, m-am simțit mult mai liniștit fără el.

Am putut să mă concentrez mai bine pe ce aveam de făcut. Nu mai exista nimic care necesita verificat constant. Așa că puteam sta relaxat.

Cumva, telefonul l-am asociat cu o obișuință, o rutină, care are legătură cu întreaga lume. Verific adesea telefonul ca să iau contact cu exteriorul, ce-i drept mediat, să văd ce se întâmplă în jurul meu.

Că e Twitter, că e Facebook, YouTube, Google Music sau mail. Sau feedly.

Am fost deconectat de la lume, iar singura conexiune pe care am putut s-o fac a fost rar cu tableta și de pe laptop.

Și, Doamne, cum e diferența! Dintr-o liniște deplină devine o furtună groaznică.

Orașul nu doarme, lumea nu doarme, nimeni nu doarme. Am realizat că o cale de mijloc nu-mi este accesibilă în momentul ăsta.

Concluzie

Poți trăi lejer fără un smartphone. De fapt, poți trăi cum vrei tu să trăiești. E o glumă cu Bear Grills, aia cu „improvise. adapt. overcome”. Cam așa și aici.

Ceea ce am realizat, bineînțeles negativ, este importanța telefonului în viața noastră în acest stadiu evolutiv al civilizației.

Este deja parte din corpul nostru, iar în experimentul ăsta am realizat că postumanismul (printr-o ramură a sa) este ceva benefic, dar și foarte periculos. Așa cum a fost fiecare curent până acum.

Acest periculos e la nivel de dependență, una psihologică și sub presiune socială care ne împinge constant, ne obligă din exterior, să fim conectați la zi. La lume.

Mi-e teamă că într-un viitor nu foarte îndepărtat, o să fim nevoiți să alegem: dacă să trăim în recluziune (nu cu sensul de închisoare) sau să fim tehno-umani complet.

Asta înseamnă inclusiv trecerea raționalului (încă se lucrează la asta) în informație pură. În cod. Dar despre asta vom vorbi într-un alt articol.

Momentan diferența dintre liniște și zgomot devine insuportabilă. Felul în care ne obișnuim să utilizăm tehnologia este unul intrinsec vieții noastre cotidiene.

Când mă refer la diferența aia dintre liniște și zgomot, mă refer să mergi pe stradă doar în zarva orașului, care nu e constantă, să vii acasă, să te odihnești puțin și apoi să te arunci în online.

Iar aruncarea asta să fie după câteva ore în care nu ai fost conectat. Nu-i așa că ești asaltat? Că ești lovit din toate părțile de mesaje și notificări?

Asta e diferența. Și e mare.

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
elefant.ro

4 Responses to " O săptămână fără telefon "

  1. Andra says:

    Eu nu am un smartphone de aproape 3 luni. :)) În primele zile, când nu am avut niciun back-up, lumea se uita ff ciudat când întrebam dacă n-are un ceas. :))

    Altfel, pot să empatizez cu multe dintre aspectele menționate. 🙂

    Daaar cu ocazia asta am aflat la ce mi-e bun și la ce nu un smartphone. 😀 E super ok că nu-mi distrage nimic atenția când sunt cu cineva, daaar îmi lipsesc unele comodități (foto, calendar, notițe, articole etc.).

  2. GraiBun says:

    Bun articol, Adi!
    Personal mi-a atras atenția când ai pomenit de remindere și în acel moment m-am dus cu gândul la amnezie digitală – o afecțiune care pare să fie tot mai întâlnită în ziua de azi.
    Ceea ce vreau să spun este că, folosirea în exces a telefonului mobil și în special al smartphone-ului ne face să purtăm o parte din memoria noastră în buzunar, dacă pot spune așa.
    Toate cele bune!

    • Adi Anghel says:

      Bine punctat când zici de amnezie digitală. Avem o încredere atât de mare în el. Imaginează-ți câți oameni urăsc să se uite cineva prin telefonul lor. E o intimitate. E cel mai bun prieten. E parte din noi.

      Și nu o zic foarte fericit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: