OtherLife (2017), un film despre viitor

By | Ascultă&Privește

De când Netflix a sosit în România, au apărut două tabere, dintr-una entuziastă care era la început. Adică mai întâi am fost toți fericiți că avem Netflix, apoi n-am mai fost: că nu are subtitrări în română, că abonamentul e prea scump, că oferta de filme și seriale e slabă.

La ultimul punct sunt oarecum de acord, deși nu duci foarte tare lipsă de oportunități cu care să nu-ți pierzi timpul.

Și mai este tabăra entuziaștilor de la început care savurează Netflix doar pentru că-i Netflix și vrei să vezi ceva legal.

Eu nu fac parte din niciuna. Doar mă bucur de ce pot avea, așa cum ne-a zis un om: trăim în cea mai bună lume posibilă din câte au fost până acum. 

Prin urmare m-am făcut comod și am văzut OtherLife, un film apărut anul acesta în care în rolurile principale sunt Jessica De Gouw, pe care o știam din Arrow, Shalom Brune-Franklin și Thomas Cocquerel.

Filmul dezbate un potențial viitor în care s-a conceput un drog care să inducă realități virtuale în timp compresat.

E foarte interesant, pentru că o primă relație este cea de drog și realitate virtuală. Dar pentru asta trebuie să înțelegem ideea de realitate virtuală.

O realitate virtuală sau o virtualitate poate fi și o poveste cu zâne și monștri din copilărie, unde făceam pe supereroii.

Era o virtualitate, o lume a noastră, în care intram și ne jucam. La fel și pentru jocul cu arme, împușcatelea cu bețe.

Ne transpuneam într-o lume, părăsind pentru moment pe cea real-concretă. Îi lăsam normele și cream altele noi.

În cazul acestui film, avem realități virtuale, 7D, pentru că ești transferat acolo cu totul, în timp compresat. Să zicem că poți „trăi” 365 de zile de pușcărie în 24 de ore.

Da, cam așa. O picătură în ochi (modul de administrare) și ești acolo pentru o perioadă reală de timp. Dar care-i realul perceput de creier? Cele 365 de zile de pușcărie sau cele 24 de ore cât ești high?

Ei bine, aici filmul nu a reușit să ofere o perspectivă clară. În timp ce programatorii acestui drog, care erau și testeri, spuneau că-i doar cod, că sunt câteva ore, c-o să fie ok, se pierdeau instant cu firea după doar câteva „zile”.

Așadar, creierul este păcălit, oricât de conștient ai fi de experiență și de concretețea ei.

Locul unde se joacă miza filmului este într-o zonă mai dark, ca să spunem așa, una pentru care, ați fi surprinși, există teorii din 1970, se lucrează în timp ce citești acest articol și poate deveni reală la un moment dat.

E vorba despre rescrierea memoriei via realitate virtuală. Practic, filmul prezintă varianta idilică în care ai putea readuce la viață un om conectat la aparate, dacă prin VR l-ai întoarce la momentul critic și l-ai face să aleagă o altă cărare, o altă șansă la acel moment.

Să zicem că ai făcut un accident de mașină și ești în comă. Șansele sunt 50/50 să te mai trezești. Cu drogul ăsta, te-ai întoarce în ziua în care ai mers cu mașina și poate ai face dreapta în loc de stânga și ai evita accidentul.

Asta înseamnă că memoria ta ar fi rescrisă și creierul nu ar mai percepe acel eveniment, prin urmare te-ai putea trezi din comă.

Știu, sună foarte idilic, dar vă reamintesc că sunt neurologi în laboratoare prin lumea asta care lucrează în acest moment la așa ceva.

Filmul nu o să vă impresioneze cine știe ce. Nu vă așteptați la grafică senzațională, la turnuri de situație extraordinare, la dramă intensă. E un film care prezintă un caz distopic al unui potențial viitor și trebuie tratat ca atare.

E mai mult o informație compresată în 96 de minute. De înțeles, de urmărit, de conștientizat.

Partea umană a filmului există, păcatul face să fie puțin cam dezamăgitoare prin fapte. Mai ales la finalul filmului, veți înțelege despre ce vorbesc.

Vă recomand să-l urmăriți, totuși, pentru tema prezentată mai sus. Îl găsiți în categoria de filme de la Netflix.

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *