Pâcla asta strică munca

By | Spuneri

Da ştiu că e vară, iar eu mă folosesc de ea acu cât sunt liber pentru a munci mai mult în diferite colţuri. Spre de exemplu în septembrie o dată cu şcoala începe şi noul sezon de dans sportiv, iar pentru asta eu pregătesc chestii noi (cunoscătorii înţeleg despre ce vorbesc), pe lângă asta eu sunt cam bâtă la ceea ce zic eu mate.. şi mai arunc pe acolo un ochi aşa ca să nu uit total de ea, pe lângă vin petreceri şi alte chestii ce ţin de vară. Mă mai opresc puţin şi mai scriu 2-3 versuri într-un caiet, poate prinde bine mai târziu, mai apăs pe 2-3 taste să mai scoată nişte sunete, mai îmi sun prietenii, ca să nu mă plictisesc. (pe asta cu prietenii nu ştiu de ce am mai zis-o, de fapt toate continuarea după punctul ală cu “ţin de vară”, hmm..merge şi aşa)

Mi-am schimbat programul din cauza vremii de afară, mă trezesc la 8:30 dimineaţa ca să fac antrenament de la 9:30 la 13:30 (cu pauze bineînţeles). Însă hai că trebuie să zic câte ceva de elementul din titlu, pâcla asta bagă lenea în mine, crecă de fapt bagă în toţi. Cine nu ar vrea să se pună în jurul orelor 14:00 şi 17:00 în pat, cu AC pornit sau ventilator în apropiere şi să doarmă liniştit ? nu ştiu dacă am dormit măcar o oră vara asta, după-amiaza, nu pot. Trebuie să trag tare fiindcă vara deja e aproape de final, mai e o lună care o să treacă la fel ca celălalte, deci – GO GO GO !

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

8 Responses to " Pâcla asta strică munca "

  1. Haylie says:

    ce dormit?:)) eu stau cu ventilatorul langa mine si ma plang ca azi-noapte am dormit doar vreo 3 ore. nici vorba de somn dupa-amiaza. probabil daca incerc, reusesc sa dorm un pic dar oricum dup’aia ma trezesc mai obosita decat am fost.

  2. mie imi place vara, mai ales caldura :) , ma impac cu ea :P … bafta la antrenamente

  3. Jolie says:

    Du-te la mare =D

  4. Adi says:

    @ Jolie : Mersi .. am fost de 2 ori deja anu asta.. mi-e de ajuns..

  5. Dans sportiv..hmm..bun,bun :)
    În legătură cu dormitul după-amiază,eu procedez astfel: îmi bag un film şi sigur adorm. La mine funcţionează de fiecare dată :))

  6. Jolie says:

    Du-te la munte:P

  7. Adi says:

    @ Andrei Pitorac : La mine merge cu cititul, daca ma bag sa citesc ma cam ia si pe mine somnu :))
    @ Jolie : O sa ma duc..

  8. zozo says:

    E prea calddd.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: