Pauză de cafea

By | Spuneri

Am cafeaua pe birou, caietele şi cele necesare sunt pregătite să fie luate cu asalt încă o dată, fiindcă regula-i regulă, la şcoala ori te prezinţi pregătit ori eşti luat pe sus. E ca-n junglă, mănânci un 10 sau te mănâncă corigenţa. Nu, de data asta scriu lejer, deja am la activ săptămâna asta în jur de 3 nopţi nedormite, sunt ca un zombi, umblu pe stradă clătinându-mă (da.. exagerez). La televizor, văd că a mai murit cineva din cauza unui altcineva care a ieşit cu excavatorul în stradă neasigurându-se, eh România, nu mă mai aştept la nimic bun. Criza cică ne-ar părăsi în 2012, iar tot atunci vom muri. Îmi imaginez toată lumea bucuroasă, vaaaaii iau salariu complet, îmi cumpăr maşină, mă îmbăt mai des, fumez jointuri mai des etc etc etc şi atunci POC .. se taie firu. Trist ? hai mă că ştiu că se poate mai mult. Faptul că băsescu se apără neacceptând legi venite de mai jos şi trimise înapoi jos ca să vadă ţara că-i erou, nu înseamnă că e şi prost. Gândeşte el ceva acolo .. dar gândire plăcută domnu, nu mai aveţi mult.

În altă oridine de idei, la ziua mondială a alimentaţiei, care de fapt e pe 16 octombrie, dar a fost sărbătorită astăzi în Piteşti (nu glumesc..) şi la care am luat parte şi eu, domnul Ioan Falcă, omul politic Ioan Falcă adică, a venit astăzi să ne spună el cât de nocive sunt anumite alimente şi cum le mănâncă şi el la randul lui aceste alimente nocive fiindcă “nu avem ce face”. Mno, probabil am avea, dacă unii nu ar dormi, oricum fără agricultură chimizată şi îi dau dreptate aici, România moare de foame.

Acum ca să mai fie o ordine de idei mai aiurea, pauza mea de cafea s-a terminat, am băut-o toată, însă nu mi-am stors creierii să scriu rândurile de mai sus. Sunt adevăruri amuzante, în acelaşi timp tragice, pentru ţara mea. Nu este un articol specific blogului şi specific genului meu, însă mi-a făcut plăcere să experimentez şi aşa ceva.

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

10 Responses to " Pauză de cafea "

  1. alex n. says:

    Hehe, si dupa ce l-ai ascultat pe Falca, ai fost la MC sa mananci…

  2. Adi says:

    @ alex n. : nu tocmai.. m-am dus cu colegii sa mancam mici fiindca-i toamna pitesteana.. adica sarbatoarea recoltei 😀

  3. […] This post was mentioned on Twitter by Anghel Adrian, Anghel Adrian. Anghel Adrian said: Pauză de cafea http://bit.ly/9CmD6M […]

  4. marales says:

    nici eu nu mai pot, ma termina scoala asta frate, imi vine sa imi trag un glont in cap nu inteleg de ce trebuie sa invat atata materie care nu o sa-mi foloseasca in viata, chiar deloc

    • Adi says:

      deci frate, biologia, chimia.. geografie.. am niste materii vinerea de-mi suna apa-n cap .. cum frate sa stiu cuvant cu cuvant la biologie ca altfel iau 4 ? 😐 sau sa fac eseuri la religie “cum faceti si la romana” cum spune profa ..

  5. oana says:

    Savurare placuta a cafelei :*..probabil ai terminat-o pana acum :D…si…imi e dor de Frank:)?…unde e :)?

  6. ZuZu says:

    Scoala asociata cu jungla cel mai mare adevar…asa m-am simtit si eu saptamana ce a trecut. Iar despre Romania si sfarsitul lumii, ciza parca nici nu-mi vine sa vorbesc…toate sunt doar subiecte cu care ce-i de la mass-media isi castiga painea.

  7. Haylie says:

    uraaaaasc cafeaua:))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: