Prima finală care-mi place 100%

By | Spuneri

Uite da, pentru prima dată în mulţi ani de spectator al meciurilor de fotbal, iubitor al sportului “rege”, practicant în primii ani ai adolescenţei şi acum liber de contract (mai joc o miuţă cu prietenii din când în când), îmi place ce văd. Îmi place o finală de fotbal.

Ambele echipe, spaniole, au un joc de fotbal foarte plăcut ochiului, cu atacuri superbe bazate pe angajări, un joc la mijlocul terenului de invidiat, însă la una dintre ele apărarea cam scârţâie, iar asta cred că se va vedea în finală. Cu Atletico Madrid ţin din 2006 de când am primit primul joc original de FIFA, bineînţeles FIFA ’06. Cu un an după ce mi-am conectat pentru prima dată PC-ul la un cablu de internet. Am cunoscut succesul la FIFA cu ei, apoi m-am interesat mai mult, Torres era pe atunci un prospect de viitor, jucător foarte talentat, au început să-mi placă ca echipă în Spania şi de atunci sunt favoriţii mei, poate chiar mai presus ca Barcelona.

Cât despre Bilbao, ei mi-au luat privirile din sezonul acesta când, cu noul lor antrenor, Marcelo Bielsa, au început să iasă în evidenţă mai mult jucătorii tineri şi cu valoare ai echipei, jucători ca Muniain, Jon Aurtenetxe, Ibai Gomez sau Javi Martinez. De Llorente nu mai zic nimic, super atacant, însă 28 de ani este o vârstă parcă târzie de afirmare, având în vedere că în ziua de azi chiar nu mai ştii unde fuge timpul. Au un joc de atac extraordinar, lansările pe Llorente şi incursiunile lui Muniain vor da de furcă apărării madrilenilor, însă apărarea lor nu este cea mai bună, de aceea zic că se va vedea asta şi diseară.

Ca un pronostic, hmm, aş zice doar că bate Madridul. De ce? Păi are o echipă cu o experienţă mult mai vastă faţă de tinerii de la Bilbao, o echipă care cunoaşte bine competiţia, nu e prima dată când joacă finala, iar trofeul l-au mai pasat o dată din mână în mână. Bilbao nu se va lăsa uşor, poate chiar vor intra la conducere rapid după startul partidei, însă cum spuneam, Atletico Madrid este o echipă calculată, iar apărarea lui Bilbao nu-i în tocmai cea mai sigură. Aşadar, Europa League zic că va merge la Madrid şi de data aceasta.

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

5 Responses to " Prima finală care-mi place 100% "

  1. Alex N. says:

    Cel mai bun sa castige, desi tin, intr-o oarecare masura, cu Bilbao.

    • Adrian says:

      Inteleg intr-o oarecare masura sustinerea aceasta pe care o are Bilbao, fiindca recunosc, imi place si mie jocul prestat de ei, cum am spus, e placut ochiului, insa nu are experienta aceea necesara terminarii unei finale de asemenea calibru cu succes.

      • Alex N. says:

        Asa se zicea de Bilbao si inaintea dublei cu Manchester United si a ajuns pana in finala. Eu cred in Bilbao.

  2. Razvan says:

    Madrid to win!!
    Atmosfera incredibila la Bucuresti.

  3. Danny says:

    A fost un meci frumos, atletico a castigat datorita experientei sale si a jucatorilor de clasa pe care-i are in lot si care au facut diferenta. Pe mine m-a bucurat ca Bucurestiul si Arena nationala s-au ridicat la inaltimea unui asemenea eveniment.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: