Printre cei 57,60%

By | Prin viață

Astăzi vă pot spune oficial că s-a terminat cu bine un capitol al vieții mele. 4 ani de liceu și o săptămână cum îmi place să afirm. 4 ani în care astăzi cu mâna pe inimă vă spun că nu mai știu aproximativ nimic din ce-am învățat și din care nu mă simt atașat. Mă simt chiar liber astăzi, mă simt ca și cum aș fi fost ținut închis tot timpul ăsta. Nu, nu mă înțelegeți greșit, nu am nimic cu liceul pe care l-am terminat, cu colegii sau cu profesorii, însă o monotonie și o plictiseală apatică m-a cuprins pe final, astfel încât simțeam nevoia să se termine odată.

Ieri, țin minte, parcă era ziua în care stăteam pe dealul din al meu cartier și discutam cu mama la telefon, mândru, că am intrat la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu”. Mă simțeam onorat că am prins un loc la una dintre cele mai bune unități de învățământ din oraș. Tot în același timp m-am și îndrăgostit, o greșeală despre care nu vreau să discut. Când am intrat pe poarta acelui liceu, am simțit că ceva e ok, că e un drum bine ales. La finele clasei a X-a, am decis să mă mut la alt liceu. Nu-i amuzant. Chiar doream. Diriginta m-a convins să rămân. Matematica bat-o vina mă ținea cu frica-n sân. Nu știam ce mă voi face la examenul ăsta de bacalaureat. Diriga însă, hotărâtă, m-a asigurat că-l iau fără probleme. Parcă știa de pe atunci deznodământul.

Astăzi când m-am dus la tabel să mă uit la rezultat, nu-mi venea să cred. O parte din mine murea de fericire pentru dreptatea care dorea să se exteriorizeze, iar alta de nervi pentru prostia din timpul ultimei probe, de unde și o notă mai slabă – dar asta-i altă treabă. Liceul acesta mi-a dat nu numai cu cartea-n cap, mi-a oferit mai multe exerciții de viață. Nu cred că voi uita lecțiile de viață învățate aici, iar pentru asta țin să mulțumesc tuturor personajelor care au luat parte la ele, direct sau indirect. Astăzi nu am mai urcat Vasile Lupu. Poate din nevoia de a nu mai urca încă o dată, acum la final, panta pe care am făcut-o și de 6-7 ori într-o zi în tot acest timp.

La finalul anului, am fost nevoit să scriu pe două forme de mere din hârtie, cum a fost înainte să intru în liceu și cum a fost după. Nu am scris nicium învățat, doxa sau economist. Am scris lipsit de experiență și experimentat. Poate puțin lipsit de creativatate. Nu m-am referit la altă experiență decât cea a vieții la care am mai adăugat câteva pagini. Am prins exact ce aveam nevoie. Mă simt tare bine acum și pregătit să iau cu asalt următorul pas. Nu mă grăbesc, calculez, mă antrenez și la final știu că n-are cum să nu fie bine. Sunt mai optimist ca niciodată și mai încrezător în forțele mele. Să vină admiterea!

Un articol mai cinic și detaliat despre ce-o însemnat ciclul superior vine mai târziu, când îmi pun gândurile ăstea extaziate în ordine.

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.