Cincinnatus românul și Rodion pesedistul

By | Prin viață

De câteva zile, voidul a format un vârtej în mijlocul său care absoarbe cu nesimțire fiecare energie rămasă din mine. De câteva zile, frustrările mele au ajuns la cote îngrijorător de mari. Îngrijorător pentru mine.

Ultima dată când îmi amintesc să fi fost liniște, dar nici atunci nu era prea mare, Cincinnatus fusese vizitat de Marfinka și familia ei în celula sa, acolo unde tot aștepta să afle când va fi invitat la eșafod. Întrebările lui pluteau peste tot, dar răspunsurile erau fantome.

Pentru vizita aceasta, celula a fost decorată dintr-o dată cu tot soiul de mobilier, de bunătăți, de chestiuni care n-au ce căuta într-o celulă, dar hai să spunem că-n casa unui om, da.

Zilnic, aproape, Cincinnatus a tot întrebat: când este ziua fatală? când urmează să mor? Dar nici Rodion, nici Rodrig Ivanovic, directorul închisorii, nu s-au sinchisit să-i spună deținutului când va avea să fie ridicat pe eșafod. În jurul întregii povești, de altfel și ea destul de amețitoare, Cincinnatus își dorește moartea, dar nu înainte de a spune, cu ale sale cuvinte, ce a trăit și ce are de justificat în legătură cu viața sa.

Cincinnatus este poporul român. Cincinnatus a primit o celulă bună, iar Rodion vine zilnic să-i spele podeaua, să-i facă curat, să-i așeze flori pe masă. Dar nu-i spune ziua cea din urmă. Cincinnatus primește vizitatori, primește mâncarea din care halește și directorul, are voie să facă câțiva pași prin fortăreață (căci asta este, de fapt, o fortăreață). Este urcat pe terasa acesteia pentru a vedea împrejurimile. Splendide împrejurimi!

Gata, că ți-a ajuns, îi transmite Rodrig Ivanovic. Avocatul lui Cincinnatus, un om depășit de situație, nu poate nici el să-i spună vreo informație bună. Dar Cincinnatus este un revoltat. Este un mâhnit. Este un sătul. Este saturat la maximum și nu-și mai dorește nimic altceva.

Avocatul lui Cincinnatus are mâinile legate la spate fără să spună de ce. Se mulțumește să dea aievea din cap și să meargă pe variante ocolitoare. La fel ca Rodrig Ivanovic și Rodion. Marfinka nici măcar nu-i vorbește. Soția lui care l-a înșelat cu nesimțire de atâtea ori. „Marfinka.. iarăși..”

Iarăși!

De câteva zile dorm agitat. Mă întorc pe o parte ca să mă descopăr pe cealaltă a patului. Îmi înfig ochii în tavan, discut acaparat, absorbit, total, cu ai mei prieteni despre acești oameni care ne-au făcut pachet Cincinnatus pe toți, ne-au aruncat într-o celulă, iar de acolo noi încercăm să aflăm data morții. Măcar atât.

Dar suntem mâhniți, suntem saturați, protestăm.

Azi-dimineață s-a mai scurs puțin din fiere-n mine. Sunt extenuat. Muncesc, ascult, privesc, protestez. N-am mai citit, n-am mai făcut curat, n-am mai scris, n-am mai făcut nimic din timpul meu liber. Am alocat toate resursele unei potențiale fericiri colective.. pentru că ăsta sunt. Sunt un om care luptă pentru a fi fericit. Pentru a trăi, iar nu a supraviețui.

Și mă voi mai întoarce de pe-o parte, ca Cincinnatus pe alta, și-mi voi mai înfige ochii în tavan, apoi în coloanele de la Guvern, și-am să-l mai întreb în sinea mea pe Rodion Grindeanu când se întâmplă să murim sau să abroge sau să spargem fortăreața.

Mâhniți, dezamăgiți, furați, saturați, #neamsaturat.

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *