Refugiul

By | Spuneri

Cu toate că toţi ne considerăm puternici, inteligenţi şi aşa mai departe când vine vorba de confruntări sociale care mai apoi au efecte urâte psihice, nu mereu suntem aşa. Adică ce vreau să spun este că nu mereu oamenii care se consideră aşa, înseamnă că şi sunt. Căutăm mereu un refugiu, fie că este prin ţigara de pe bloc, apusul cu jurnalul în mână, muzica sau toate trei.

Uneori însă, muzica parcă-i suficient, cel puţin pentru mine. Uneori parcă versurile unei melodii de 3 minute sunt suficiente cât 10 pagini de jurnal. Îţi găseşti povestea în strofe, rezolvarea în refren şi zâmbeşti, zâmbeşti probabil trist, fiindcă în melodiile cu adevărat construite să aibe sens, au un iz trist ori motivaţional.

Astăzi în timp ce navigam pe veşnicul şi nesfârşitul Facebook, am găsit un mesaj de actualizare trimis de una din trupele care şi-au lăsat amprenta foarte tare asupra mea, asupra scrierilor mele, asupra momentelor grele pe care le-am avut şi le-am depăşit. Acum două luni au decis să-şi încheie activitatea din lipsă de fonduri, care iniţial îi costase deja un membru. Cu toate că la plecarea primului au anunţat continuarea sub formula de patru, n-au mai rezistat. Vă prezint astăzi, trupa Francesqa.

Nu-i fac nicio descriere, pur şi simplu arunc acest player aici, voi daţi play şi la final îmi spuneţi.

01 Before I Break Your Heart by annap92

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *