Scrisoare de la o necunoscută

By | Literatour

Întâlnirile mele cu Stefan Zweig n-au fost niciodată pe un teritoriu care să aparțină unuia dintre noi. Altminteri povestirile noastre se învârteau mereu asupra zilei de ieri, cea liniștită, cea plină de belșug, cea în care soarele chiar îți dovedea plăcerea de a trăi. Lumea de ieri pe care tot ieri, la amurg, am pierdut-o. Domeniile noastre, fie istorie literară, fie doar istorie, sociologie, război sau literatură nu ne apropiau de scrierile noastre. Vorbeam de lecturile noastre, dar nu și de scrieri.

Într-o seară, târziu, primesc o scrisoare. Era semnată S. Z., vădit ironic și numai în stilul în care el ar putea semna așa ceva. „Un ceai nu poți refuza bunului tău prieten. Am să-ți povestesc ceva care, promit, nu va fi fost povestit până acum nimănui și care te va incita.” Felul său jucăuș de a construi frazele, de a te arunca în labirintul său de invitații avea mereu o aură de mister. Întâlnirile mele cu el erau dintotdeauna pline de fascinație. Nu puteam să mă văd cu Stefan și să am câtuși de puțin interes. Era uriaș și încă de dinainte întrebările planau asupra subiectelor. Nu îmi făceam planuri, ci mă întrebam discret, în munții creierului, fără ca fonemele să-mi iasă pe gură.

Mi-am pus basca pe cap, m-am înfofolit bine, căci afară era un ger năprasnic și mi-am chemat mașină. Am ajuns repede prin troienii de zăpadă. Chiar neașteptat de repede. Stefan era în prag, în capotul său de seară, cu pipa într-un colț al gurii și cu mâinile larg deschise.

– Prietene! Ai sosit! Ce mă bucur, hai înăuntru că e tare frig. Nu înțeleg ce s-a întâmplat cu vremea asta, nu mai e deloc ca ieri.
– Nu mai e de mult timp ca ieri, Stefan. Mă bucur să te văd!

M-a invitat în livingul său spațios. Biroul său era în aceeași poziție ca acum o groază de ani. Biblioteca plină de cărți trona în fața sofa-ului, iar cu spatele la aceasta erau două fotolii cu o măsuță între ele. Pe măsuță se afla un plic destul de consistent. L-am remarcat, dar nu l-am întrebat despre el. Simțeam, încă, că nu pot să-i pătrund intimitatea și am preferat să vorbim puțin despre politică, despre vreme, despre literatura universală până când, la un moment dat, mi-a întins plicul.

– Citește asta. Nu cred că-ți va lua mai mult de un sfert de oră, hai poate douăzeci de minute. Am primit-o în urmă cu câteva zile și aș vrea să-mi spui ce părere ai.

Mi-a spus-o pe un ton prietenesc, tipic lui, dar în același timp și cu o gravitate pe care am simțit-o. Mi-am dat seama că-n plicul ăla voi găsi ceva intim. Voi găsi scrierea pe care, după atâta timp, aveam s-o văd, s-o citesc. Ceea ce noi nu ne vorbisem, nu ne întrebasem în prealabil nimic, după atâta timp. Cred că și el considera că mă săturasem de atâta critică și istorie literară. Mai ales de teorie. Întâlniri la rând am dus lupta teoriei literare cu Stefan. „Fără teorie, nu se poate!” îi spuneam frenetic. „Cum poți ști taina vieții, sau parcursul pe care trebuie să-l parcurgi către ea, dacă nu ai teoria.” Mă privea și zâmbea știutor. „Teoria, prietene, e peste tot. Contează ce faci cu ea. O poți citi într-o carte, o poți învăța experimentând sau o poți observa în toată splendoarea ei pe cel mai atipic caz. Dar nu se rezumă totul la ea… experiența!”

Am deschis plicul și m-am pus pe citit. Tot timpul cât ochii mi-au fugit pe paginile acelea, aprigi pagini, pline de suferință, de umilință, dar mai ales de dragoste, Stefan pipa îndelung și privea pe fereastra largă nămeții de afară.

– Stefan, nu e adevărat! Nu-mi vine să cred! Ce e asta?

– O scrisoare de la o necunoscută.

– Era al tău?

– Nu știu, amice. Contează cui rămâi loial. Eu am rămas loial credinței mele, traseului meu, dar iată că uneori îți scapă de sub priviri esențialul.

Eram dărâmat. Pasiunea și durerea din paginile înșirate frenetic dezvăluiau infinita iubire pe care fetișcana, iar mai pe urmă o femeie în toată regula, o purta scriitorului, iar toate acestea din umbra unei necunoscute. Și cât de firavă-i memoria, cât de adânc sentimentul, dar mai ales cât de ușor se poate strecura printre degetele atenției. Fusese nu o dată în patul său, iar cu toate acestea el habar n-avea. Nu știa cine era, nu știa de unde venise, iar alături de toate acestea dăinuia un simbol cât se poate de aparte care sosea adesea la adresa sa. An de an.

Atenția la detalii a ființei îndrăgostite este terifiantă! Dacă dragostea ar fi un dozator, picăturile ar curge din el în fiecare acțiune întreprinsă de îndrăgostit/ă. Totul este cu gândul la împlinire, totul este întru împlinire și chiar jignirea poate căpăta valențe de iubire nestrămutată. Chiar și după un timp care unora li s-ar părea o viață. Dar iată, iubirea este acolo unde este și viață, iar moartea trezește realitățile ignorate odinioară. Brusc te trezești într-un vacarm în care te aflai deja, dar pasiunea, pasiunea care orbește vacarmul în centrul său, e incredibilă!

Pe finalul paginilor, mâinile îmi tremurau din ce în ce mai tare. Johann îmi servise un ceai. Johann încă trăiește? Nici n-am observat.

– Ce spui, prietene?
– N-am cuvinte să îți mai pot spune ceva. Nu e adevărat!
– Ei, aș, ar putea fi cât se poate de adevărat. Am trimis scrisoarea și mai departe pentru ca fiecare să decidă ce înseamnă loialitatea. Unde se pune prima graniță și unde următoarea.
– Așa, deci? Totu-i granițe și loialitate? Atât de simplu ți se pare, prietene?
– Nimic nu e simplu. Faptul că reducem discursiv evenimente pentru a obține un fir logic nu-i ușor, dar e un confort.
– Dar aici nu-i nimic confortabil, i-am spus. Femeia asta te-a iubit până-n moarte!
– Prea probabil, dar cine sunt eu să judec? Nici ea nu judecă.

M-a lăsat cu paginile în mână. Aburul ceaiului se ridica ușor din cană și se pierdea înainte să formeze măcar un fir de speranță. Cât de loial să fii? Cui? Asupra ce?

Scrisoare de la o necunoscută poate fi comandată de pe Libris alături de Frica. Transportul este gratuit pentru comenzi de peste 30 de lei.

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *