„Sînii verzi”, de Florin Iaru. Cum să faci proză scurtă

By | Literatour

După mai multe apariții editoriale prin Cațavencii sau Academia Cațavencu, precum și semnarea unor proze scurte în diferite antologii (Povești erotice românești, Prima mea beție – să menționez câteva), Florin Iaru revine în prim-planul literar românesc cu un volum de proze minimaliste de-o precizie lexicală și poetică minunate.

Sînii verzi, ce titlu suprarealist, marchează revenirea lui Iaru sub forma unor insta-proze ironico-parodice, fantastice, ba horror, ba fals-moralizatoare, cu un twist în fiecare din finalul celor 53 de pastile prozastice (atâtea câte sunt, fără secțiunea bonus de Amintiri).

Este cu adevărat o proză revigorantă pe planul nostru geografic literar. Precizia lexicală infuzată fiecărei fraze arată abilitățile poetice ale unui optzecist care marca, la vremea aceea, avangarda românească.

Iaru este mult mai fresh în formula această prozastică, iar exercițiile sale stilistice mi-au amintit de un Raymond Qeuneau și ale sale „Exerciții de stil” care m-au dat pe spate în anul III de facultate.

Cu toate acestea, Iaru nu mi se pare a se ridica la nivelul francezului experimentalist, dar asta fiindcă nici nu-și dorește sau mai bine spus, nu aceasta este miza autorului.

Cărțulia se deschide cu „Sînii verzi”, tonul fiind dat, astfel, de prima proză care dă și numele volumului. Observăm, prin urmare, cum tânăra Adela recurge la leacuri băbești pentru a-și crește sânii cu, ce să vezi, tinctură de mărar.

Din ce mi-am notat, cu toate că unele teme îmi indică o oarecare obsesie de moment asupra acestora a autorului, Mama electrică, această figură maternă fantastică, e proza scurtă horror care m-a încântat în cantitatea și emoția conținută.

Două cuvinte reprezintă paranoia lui Paul și răsucirea cuțitului în rana amorului masculin. De-o ingeniozitate imaginară inteligentă și în ton cu actualitatea, Iaru reușește, practic, să răsucească universul narativ aranjându-l din potențialitate / virtualitate în concretețe.

Ritmicitatea oferită prin rima în interiorul frazelor, care sunt alese cu grijă, oferă și două proze minunate prin Timpul nu are regrete și Fulgerul senin.

Existența este, astfel, programată (și re-programată) după un timp ce aparține unui trecut pe cale de dispariție. În „Fulgerul senin” disfuncționalitatea familiei tradiționale, cu un final parodic (dar și trist simultan) atacă o temă de actualitate în societatea românească de azi.

Mai discutam în trecut, cu o colegă, despre repetitivitatea unor teme în cadrul volumului de proze scurte. Există, dar nu este sesizabilă ochiului nespecializat. Mai degrabă aș discuta despre unele scrieri mai forțate din volum, care se doresc a fi niște bancuri prea mult gândite.

Secțiunea de Amintiri ni-l arată pe Iaru într-o proză confesivă, dar nu lipsită de aceeași tehnicitate excesivă și umor din belșug. Pe Dumnezeul meu, dați-mi pușca! este o relatare a unui eveniment plănuit pe vremea armatei care să-l pună pe narator într-o situație nici măcar penibilă, cât serios periculoasă.

Umorul pe seama sa, la care participă un întreg regiment, ne duce cu gândul la șotiile pe care odinioară le-am gândit și noi unor prieteni.

Ce ar fi interesant de studiat, pentru filologi (dacă nu cumva o voi face chiar eu) este de studiat incipitul prozelor lui Iaru. Sunt foarte bine realizate. Din două propoziții ești în mijlocul evenimentului, iar abilitatea aceasta n-o stăpânește oricine.

Mai departe, ar mai putea fi considerată ca fiind „manualul de proză scurtă”. Ai atâtea exemple de proze în diferite registre stilistice încât, dacă ai aspirații scriitoricești, n-ai cum să nu înveți și să încerci la rându-ți.

După această lectură, rămân cu o impresie foarte vie despre acest autor care debordează de zoe în toate paginile înșirate în volum.

Cu toate acestea, tehnicitatea excesivă din aceste proze ultrascurte îmi spune că pe undeva, pe drum, a fost o grabă și o obsesie poate prea mari.

Unele dintre ele sunt de-a dreptul nerealizate, altele cer prea mult și oferă prea puțin (Liniște în discotecă sau Băiatu’ lu’ mama). Este o revenire fresh, dar pentru ochiul abil al unui critic / cititor specializat, nu lipsită de mici imperfecțiuni.

Sînii verzi (Editura Polirom, 2017) poate fi achiziționată de aici sau aici, rămâne la latitudinea ta și nu uita, dacă cumperi de pe linkurile menționate îmi revine și mie un ciubuc care să mă ajute să îmi desfășor activitatea mai cu spor.

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *