Sunetul de miercuri #14 – Recenzie “Dirty Work” – All Time Low

By | Spuneri

dirty work artwork All Time Low, ce trupă, ce discografie. Recunosc, sunt un fan al lor sau mai bine zis, obişnuiam să fiu. Nu mă plictiseam ascultând melodiile lor, în special cele de debut. Cu două materiale discografice de debut precum „Put Up or Shut Up E.P.” sau LP-ul „So Wrong, It’s Right”, care sincer m-au făcut să cânt fiecare melodie în parte, s-o am pe iPod şi să le fredonez mergând pe stradă, iată că a început urcarea lor pe mainstream sau aşa zisa urcare.

Din păcate, începând cu „Nothing Personal”, unul dintre cele mai aşteptate albume din 2009, care a cam dezamăgit pe toată lumea, iată vine acest „mainstream debut” cum le-a plăcut lor să-i zică şi anume albumul „Dirty Work”, care precum Alex a zis, înseamnă „cel mai bun lucru creat până acum” de ei. Prin fraza aceasta am crezut că va veni ceva bun, ceva măreţ, mai ales dacă ne gândim că „domne, auzi, vor scoate un album pentru toate vârstele, pentru toate probleme, pentru toţi să se regăsească în el”, iar eu chiar am crezut. În special prin faptul că l-au ţinut undeva la cutie, fără prea multe videoclipuri şi poze pe net din studio.

Încă de la lansarea demo-ului, „Actors”, nu am fost deloc impresionat. Ba chiar dezgustat de direcţia în care dorea trupa să se îndrepte.

Albumul „Dirty Work” nu este nimic altceva decât un alt album scris pentru fetiţele de 14 ani, moarte după cei patru fantastici din trupă. Nu găsesc nimic matur, nimic bun, nimic din ceea ce mă făcea să cânt când eram mai mic. Voci sintetizate, tobe electronice, un pop punk de cea mai slabă calitate, făcut micuţ pentru a ajunge la radio. Gang-vocals-urile au fost singurele care mi-au plăcut pe acest album. În rest, totul e umplutură. „Do You Want Me ? (Dead)” este melodia de debut a albumului. Una puţin cam tare pentru început, nu sună deloc rău, este puţin catchy, dar la fel de uşor scade în entuziasm după ce ajungi pe la jumătatea albumului.

Pentru că nu vreau să stau să pălăvrăgesc mult, vă spun scurt şi la obiect ce mi-a plăcut. „I Feel Like Dancin’ “ este primul single extras de pe album, iar mie îmi place enorm, fiindcă, aşa cum şi titlul o zice, te face să dansezi efectiv. Introduce acel mod de bună-dispoziţie. În rest, nu prea mai ţin minte ce s-a pus la audiţie. A da, parcă „No Idea” şi „A Daydream Away” ar mai fi două melodii de ascultat. La „No Idea” mi-a plăcut începutul foarte mult. Are câteva părţi pe care All Time Low nu le-a încercat niciodată. Nişte sunete armonice pornesc melodia ce continua cu nişte tobe puternice. Vocea dă bine pe beat ca să vorbesc în termeni mai underground. Cealaltă melodie este singura acustică de pe album, simplă, cu versuri bune, fără complicaţii. Un fel de „Theraphy” de pe precedentul album.

Cea mai tare, solidă, puternică melodie, super, extra, senzaţională, care mi-a plăcut la nebunie şi mi-a adus aminte de vechea trupă, sau mai bine zis vechile materiale ale trupei, a fost melodia „Heroes”. O melodie de vară, melodie cu influenţe punk în toată regula, un fel de „Wasting Time” de la Four Year Strong. O melodie foarte bună care salvează practic un album şi culmea este ultima de pe tracklist. Probabil dacă All Time Low ar fi făcut un album întreg precum această ultimă melodie, acum era altceva. Însă se pare că faima le-a urcat la cap, obsesia de a ajunge la radio le-a omorât muzica. All Time Low, o trupă care se pare că s-a lăsat dusă de valul industriei muzicale. Acest „major-label debut” sună clopoţelul pentru ceea ce All Time Low a fost în 2005-2007.

Nu pot da o notă, ar fi o ruşine pentru mine ca fan al acestei trupe. Tot ce pot spune, este că sunt dezamăgit, iar un download de pe torrent ar fi de preferat pentru cei care îşi prăpădesc banii pe iTunes.

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

2 Responses to " Sunetul de miercuri #14 – Recenzie “Dirty Work” – All Time Low "

  1. Chim says:

    Tot timpul se intampla asa cu trupele, la inceput canta de drag dupa faima le ajunge la neuroni, ii distrug, si ajung pana la unu.. si ala fara sinapse. eh, o sa-l ascult, tot am zis dar n-am mai ajuns 😀

  2. TED says:

    de acord cu chim.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: