Tu ai „voință permanentă” și „răbdare nedezmințită”?

Tu când pleci la un drum lung, cum îți orânduiești lucrurile? Și mai ales psihic, cum pleci?

În cartea „Corespondețe”, Honoré de Balzac (1799 – 1850), scriitorul realist francez, discută foarte interesant despre „voința permanentă” și „răbdarea nedezmințită”.

Nu detaliază, ci într-o scrisoare adresată unui tânăr scriitor (cca. decembrie 1835 sau ianuarie 1836), dezamăgit de faptul că a sa carte a fost respinsă de editori, ba chiar și de la Balzac, care se rezumă la a o numi „un material de o carte”, îi transpune tânărului o frântură de speranță. Nu mai mult.

Acesta notează: „[…] este însă probabil că timpul pe care ar fi trebuit să-l consacrați și munca pe care ați fi fost obligat s-o depuneți v-ar fi dezgustat de lucrare; cariera aceasta, domnule, nu cere numai talent, ci o voință permanentă și o răbdare nedezmințită; refuzul editorilor nu este decât unul dintre cei mai puțini dureroși spini ce ne taie calea. Eu unul am suferit pe propria piele toate necazurile provocate de această carieră; am scris o sută de lucrări neștiute de nimeni până să semnez o carte; […]”

Evident că vă semnalez aceste cuvinte, fiindcă se potrivesc de minune în mai multe contexte. Putem înlocui fundalul cuvântului „carieră”, care aici are rol de a reprezenta cariera scriitoricească cu orice job urmați.

Cartea „Corespondeță” a lui Honoré de Balzac, de la editura Historia, București 2008; în traducere de Sandra Oprescu, se poate găsi, în principiu, pe la grămăjoarele de cărți din hypermarketuri și online la o căutare pe Google.

Îmi pare rău, dar în librăriile online partenere nu am găsit această carte.

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *