A fost un vis

By | Spuneri

Nu ştiu locul, în realitate nu l-am vizitat vreodată, dar sigur acolo m-aş simţi cel mai bine. Era tinereţe peste tot, un loc în stil gothic, nu e foarte genul meu, dar scările cam aşa arătau. Împreună alergam să găsim apusul sau răsăritul. Toată lumea îl cauta, dar ne trebuia cea mai bună vedere. Eram eu, era ea, era fericire, era cel mai frumos loc în care puteam fi. Parcă era un drog, un drog de care nu te mai saturai, un drog pe care îl vroiai în continuu, de altfel ca orice alt drog, numai că ăsta îţi dădea extaz, un delir infinit. Am ajuns să-l vedem împreună, am găsit locul perfect. Un peisaj superb mi se înşira în faţă şi nu-mi venea să mă satur de el, nici cu pistolul la cap. Putea să mă roage oricine, mutam munţii numai să rămân acolo, să rămân cât mai mult pentru a trăi momentul. Îmi doream să fie cât mai mult, să dureze extrem, dar din păcate toate au o limită, iar limita mea se apropia. Un ultim sărut pe obraz, urcă delirul la cote maxime. Putea să-mi spună măcar un nume, puteam să mă întorc, am avut ochi doar pentru soare, era cam cald afară, poate o primăvară spre vară, exact cum îmi place mie. Aş vrea s-o rog frumos să mi se afişeze o dată în faţă, pentru că de existat există, sunt sigur că şi locul şi ea, dar toate la timpul lor. Aştept momentul.. dar până atunci …

E dimineaţă, mă ridic din pat şi-mi încep rutina zilnică. A fost sublim, jur.

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

5 Responses to " A fost un vis "

  1. oana says:

    cunosc sentimentul:) ..am avut si eu parte 😀

  2. Andreea says:

    ce drăăăguţ.

  3. val33ntyn says:

    te pregateai pentru ziua ce urma sa vina

  4. bibabum says:

    sti ca un vis de obicei dureaza mai putin de o secunda?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: