Albumul de 45$

By | Ascultă&Privește

Brand New, o trupă de melodic hardcore, post-hardcore, pop-punk, indie rock și alte câteva subgenuri pe care le ating fin, e o enigmă pentru toată lumea muzicală.

Adică, nu-i nimic de comentat, băieții sunt niște instrumentiști foarte talentați, iar solistul este un scriitor, or mai degrabă un poet, aș zice desăvârșit. Deși cuvântul poate e prea pompos pentru o trupă ca ei. Și în timp ce ascult acum Same Logic / Teeth, mă gândesc la felul lor de a se comporta ca trupă.

Au rămas aceeași băieți ciudați, amenințători, care vorbesc tot soiul de prostii, dar atunci când vine vorba de muzică, taci și asculți. Până și schimbările de ton, de ritm, multiple într-o singură piesă, vorbesc multe despre identitatea Brand New. Au amenințat de ceva timp că nu vor mai fi o trupă de la anul. Au amenințat că vor scoate cândva un album, ultimul. Au trecut mai bine de 3 ani.

Pe 19 august, fără să fie întrebați de nimeni, fără ca cineva să se aștepte, fără ca cineva să știe, fiindcă au comunicat numai codat în ultima perioadă, apare albumul lor. Un album de 45$, numai pe vinyl, care ar fi trebuit să apară în octombrie.

Cum Brand New are un fan base la fel de dubios ca ei, însă oameni care cred cu tărie în valorile lor, albumul s-a dat la pre-comandă ca pâinea caldă. Ceea ce nimeni nu se aștepta a fost momentul când toți cei care au pre-comandat albumul și îl așteptau să ajungă în octombrie, l-au primit instant acasă cu tot cu un CD (numai primii 500 au beneficiat de el) care conținea albumul în întregime. Un singur track, 61 de minute, tot albumul.

Numele? Science Fiction. De parcă nu era suficient de ironic întregul lor sejur până la acest punct.

Despre ce vreau să vorbesc sunt cei 45$ pentru care fanii s-au isterizat, dar au cumpărat. Pagina lor de Facebook a fost luată cu asalt de comentarii negative asupra prețului albumului. Oamenii nu au zis nimic altceva decât hei, avem acest nou și ultim album de la noi. Dacă îl vreți, îl găsiți la pre-comandă cu 45$. Nicio informație despre el, despre nume, niciun cântec, nici măcar un tracklist.

A fost un test de încredere pentru care cei care ascultă Brand New din 2000 încoace. Și uite rezultatul final. Pre-comanda a fost un succes, fanii mulțumiți, iar albumul unul aclamat de criticii din domeniu de peste tot.

Bineînțeles, Science Fiction poate fi ascultat pe orice platformă de streaming. Îl poți asculta pe Deezer sau YouTube. Nu l-au anunțat, pur și simplu l-au urcat. Oamenii s-au exaltat, dar până când? Până în 2018 când ar fi anul când Brand New pun capăt existenței lor ca trupă?

Rămâne de văzut.

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.