Ce mai ascultăm: Arcane Roots – „Melancholia Hymns”

By | Ascultă&Privește

Am ascultat la birou, odată cu o nouă pereche de căști, un album nou apărut de la Arcane Roots. De aceea am să trec prin el exact așa cum l-am perceput, în paralel cu munca.

E un material bunicel, nu zic nu, dar parcă-i scapă câteva chestiuni. Nu mi-a atras de multe ori atenția, de aceea nici piesele pe care le consider bune nu sunt multe.

Piesă cu piesă o să meargă articolul ăsta, fix cum l-am auzit.

  • Before Me e ca un leagăn. Piesa de început îmi dă impresia aia de leagăn, atunci când erai mic, și te dădeai la început ușor și apoi din ce în ce mai tare. Și tot mai tare, până aproape ajungeai să te dai peste cap cu leagănul.
  • În Matter adrenalina din piesa precedentă se intensifică. Pauzele atmosferice în piesă sunt realizate cu elemente electronice, fracții descompuse parcă intenționat să dea impresia de un soi de disper.
  • Indigo e single-ul central al albumului. Unul care nu mi-a inspirat prea multe, dar care vine în completarea piesei precedente. Am scris eu, într-un note în Keep, cam așa: amintiri și apusuri de soare cu stropi de ploaie. La geam.
  • Off the Floor m-a făcut la început să mă gândesc la Ben Howard. Un alt tip contemplativo-melancolic. Numai că el e mai așezat față de băieții ăștia care își urlă din toți rărunchii și instrumentele durerea. De la un punct aduce cu Biffy Clyro piesa și ceva mai vechi de pe primul EP sau mini-album lansat de Arcane Roots.
  • Cu Curtains ne-am întors în biserică, alături de tobe electronice și voci angelice, pe acompaniament de pian și versuri dintr-o poveste pe care adesea o începi cu „știi sentimentul ăla greu care te apasă?” Asta până ajungi la breakdown-ul ăla blanao și te apuci să faci headbang-uri la birou de se întreabă accounterița dacă ești ok. Sau asta mi s-a întâmplat mie.
  • Solemn e o piesă care a trecut pe lângă mine. Începe foarte post-rock. Deodată nu mai sunt la birou, ci fac vreo ilegalitate printr-o zonă industrială din capitală. Evident, nu se lasă fără puțin de regret, till the end, nu?
  • Super breakdown pe Arp. E genul ăla de sunet heavy. Aici intrăm pe domeniul post-hardcore / melodic hardcore. Instrumentalul a mers la suflet, la fel și partea de screamo.
  • Fireflies este balada aceea cam nereușită despre cuplul primordial, Adam și Eva, evident cântată din perspectiva lui Adam. Unde Adam este, practic, orice bărbat de pe pământul ăsta.
  • Pe Everything (All at Once) m-am luat cu niște mailuri și nu am fost foarte atent. M-a trezit spre final, unde tensiunea din chitară – voce – tobe – atmosferice m-a trezit brusc. O disperare care e adesea întâlnită în albumul ăsta, mai ales în piesele de început.
  • Half the World spune așa: I was hoping I would drown. E genul de mesaj cu depresie, apoi citind versurile între două mailuri, mi-am dat seama că e vorba despre singurătatea eternă în care ne aflăm pentru o viață întreagă. Întrebarea veșnică tronează: Ce contează? de ce suntem aici? Cu ce ne diferențiem față de altcineva? Suntem toți singuri, fiecare pe cont propriu. Un final de album care, într-adevăr, descoperă sentimentele psihologice urâte ale vieții, arterele pe care odată plecați fie înțelegem esența vieții, fie cădem în capcana morții. Cam deep pentru birou, ha?

În concluzie, Melancholia Hymns nu este un album rău. Se vede că e lucrat, mai ales pe parte instrumentală a fost scris cu mare atenție. Ceea ce lipsește sunt niște versuri mai profunde. Puține sunt locurile unde devin embleme.

Temele atacate sunt foarte bune, dar nu pe atât de bine exprimate. Deh, am pretenții. Un album salvat instrumental.

De ascultat pe Google Music, Deezer, YouTube.

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.