Împărtășește lumea, omule

By | Literatour

E pentru prima dată când fac cunoștință cu Luce Irigaray. Frumoasă minte are această doamnă. Frumoasă ca o grădină, dimineața, într-o primăvară spre vară, cu muntele domnind în spate și soarele ieșind pe după el, cu broboane de rouă în iarbă. Atât de fresh.

Și am observat problema multora cu această carte. Că ar fi feministă.

Da, pleacă dintr-o perspectivă feministă, dar nu-i asta miza, pentru că are dreptate: bărbatul trebuie să-și recâștige corpul, iar femeia trebuie să obțină simbolul, misticul ei aparte care s-a pierdut de la bun început, de când noi, bărbații, am vrut să fim cocoși peste întreaga lume.

Unde am ajuns? Păi la câteva războaie care au decimat totul, au distrus totul, la câteva crize economice, la o istorie mincinoasă sau nu, dar scrisă cu mâini de bărbat.

Știți foarte bine ce isterie a fost cu jurnalul Annei Frank. Am izolat femeia din calea noastră, i-am dat un statut inferior, deși ea e chiar epicentrul întregului pământ.

Ea nu doar dă naștere unor copii, ea este chiar punctul de unde totul a debutat. Coasta noastră, hăul abisal unde ne pierdem de atâtea ori și ne regăsim. Locul de unde ieșim miorlăiți în luminile unui spital.

Iată de unde pleacă Luce Irigaray în expediția ei de a-l apropia pe celălalt. De a-l înțelege, de a face o uniune universală, totală, familială.

I-a citit pe Socrate, Platon, Aristotel, Descarte, Spinoza și mulți alții și a venit cu propriile ei observații. Bineînțeles, observațiile ei pot fi puse sub semnul întrebării, cum totul trebuie pus, dar sunt pertinente, au o logică diacronică care se potrivește.

Cartea „Împărtășirea lumii” atacă filosofia occidentală pentru multiplele greșeli făcute de-a lungul timpului în raport cu umanitatea și față de celălalt. Unde celălalt poate fi femeia pentru bărbat, viceversa, un cineva distant, dintr-o altă cultură, dintr-un alt ritm și obiceiuri. Poate fi prietenul, prietena, mama, tata, bunica, prietenul cel mai bun, prietena cea mai bună și așa mai departe.

Ea pleacă de la mono-centrismul bărbătesc în discursul filosofic și psihanalitic. E ușor să privești în spate și să-ți dai seama că așa este. Femeia a avut un singur rol: să stea în casă și să facă copii. Rar i s-a pus penița în mână să scrie. Să învețe.

După foarte mult timp, femeia și-a câștigat un rol în societate. Iar astăzi întrezărim, la nivel global, o mișcare feministă activă, păcat însă că într-o direcție greșită și de-o violență care mai degrabă respinge, decât apropie.

Femeile astăzi încă luptă pentru corpul lor, ceea ce e logic când bărbatul numai asta a știut și a vrut de la femeie. Numai că Irigaray direcționează lupta către simbolic. Femeia este un simbol în univers, ea trebuie să și-l recupereze. Cu el va recupera și corpul, carnea, pe care bărbatul o vede ca un disperat.

La rândul său, bărbatul va trebui să își recupereze corpul, în sensul în care va trebui să înțeleagă valoarea lui, să înțeleagă rațiunea din spatele a ceea ce este și cum este față de o femeie, cine este ea, care este scopul ei, să-și împărtășească lumea alături de ea. La fel și de partea cealaltă.

„Dar nu este aceasta miza ființelor umane? se întreabă autoarea. Poate exista ființa umană fără să fie doi? Iar tot ceea ce i s-a întâmplat umanității este altceva în afară de drumul spre această răscruce – întâlnirea?”

Păi? Nu așa este? Nu trăim să ne întâlnim și să concepem ceva împreună? Și continuă într-un mod care m-a uns pe suflet: „O întâlnire care nu se poate produce nici de la începuturi, nici dintotdeauna. Este necesar să fi fost unul pentru a deveni doi. Copilăria micii ființe umane este de fapt mai lungă decât s-a afirmat. Nu se poate opri la aptitudinea de a-și satisface într-o manieră autonomă, propriile nevoi; necesită cunoașterea dorinței și capacitatea de a o împărtăși. Continuăm încă să ne eschivăm de la această îndatorire specific umană. Și oricare ar fi vârsta umanității înseși, încă nu știm aproape nimic despre ea și, într-adevăr, nu este nici măcar sigur dacă nu cumva am regresat pe drumul spre o asemenea desăvârșire umană.” (întreg citatul, precum și cel de mai sus, de la pagina 59-60 în ediția mea).

Întrebarea este cum nu se poate mai minunată: știm vârsta umanității? știm dacă mergem în direcția bună sau greșită? dar mai ales, avem cum să aflăm?

Răspunsul se află în noi. În interiorul nostru. Cunoscându-ne lumea, deschiși, valorile noastre, principiile noastre și mai ales adaptându-ne la mediul înconjurător cât mai bine.

Ea face o pledoarie a tăcerii pentru înțelegerea celuilalt. Fiecare dintre noi avem o lume, o lume noastră, numai că pentru a fi înțeleși și a înțelege, trebuie s-o împărtășim…

Să luăm ca atare, să acceptăm, să dialogăm (ce verb important).

Accentul nu mai trebuie să cadă pe diferențe, ci pe înțelegere. Compasiune. Și toate răspunsurile lumii șad atât de adânc în noi.

Nu trebuie decât să le acorzi atenția necesară, să le analizezi, să le înțelegi. Când vom înțelege că diferențele sunt de fapt refuzul dreptului la existență, ne vom trezi, ca niște noi-născuți, gata să respirăm din nou aerul începutului.

Recomand cu căldură cartea lui Luce Irigaray, „Împărtășirea lumii”, de găsit la Editura Hecate, în traducerea lui Ovidiu Anemțoaicei.

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

2 Responses to " Împărtășește lumea, omule "

  1. Alex Manoiu says:

    As vrea ca intr-un articol viitor sa tratezi pe larg urmatoarul fragment : “După foarte mult timp, femeia și-a câștigat un rol în societate. Iar astăzi întrezărim, la nivel global, o mișcare feministă activă, păcat însă că într-o direcție greșită și de-o violență care mai degrabă respinge, decât apropie.

    Femeile astăzi încă luptă pentru corpul lor, ceea ce e logic când bărbatul numai asta a știut și a vrut de la femeie. ”
    Si as vrea sa duci discutia pe doua planuri : 1. De ce crezi ca feminismul mai mult respinge decat atrage si 2. De ce crezi ca femeia lupta pentru corpul ei .

    • Adi Anghel says:

      Nu necesită un articol separat ca să purtăm discuția asta, Alex. Feminismul de astăzi este îndreptat împotriva bărbatului tocmai pentru cauzele istorice pe care Luce Irigaray le afirmă și ea în cartea pe care o recomand. Te invit s-o citești ca să ai o lumină mai bună. Este de o violență verbală și agresivitate în acțiuni care nu fac altceva decât să sporească acele diferențe, în loc să existe o apropiere mutuală. Înțeleg, de altfel, dacă ar putea induce contextul „nu ai cu cine”, dar trebuie să te miști continuu, nu să ridici glasul la orice banalitate.

      Femeia și-a oferit corpul încă de la începuturi. De la Eva. Adam i-a dat o coastă, Eva l-a răsplătit cu mărul. Din femeie ne naștem toți, iar cu femeia întreținem plăcerile corporale. Numai că, vezi și cea mai veche meserie, bărbatul a înțeles că femeia e exclusiv bună la asta. Dar ea este un simbol mult mai mare. Este de o mistică copleșitoare și are atâtea de împărtășit, decât corpul. Pe scurt, pentru bărbat femeia a existat numai cu corpul, corpul pe care i l-a oferit bărbatului pentru plăcere. Odată cu asta și bărbatul la rândul lui și l-a pierdut, căci numai asta i-a oferit și s-a oferit foarte ușor. Ea trebuie să se ridice mistic, metafizic, simbolic. Pe planul existenței femeia trebuie să înțeleagă rolul ei aici, iar bărbatul la fel. Citește cartea, o să-ți placă. 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: