Pictorul

By | Spuneri

Am plecat de la locul unde am luat cina şi-n această seară de vineri. Este ultima cină luată aici. Mâine plec. Am stat o săptămână la mare din care, nu pot să mă plâng de faptul c-a fost urâtă, fiindcă n-a fost. Chiar simţeam nevoia de relaxare, iar nimic nu mi se pare mai relaxant decât să stai pe plajă şi să te uiţi la răsărit ori apus. E magnific. Să simţi cum vântul adie uşor şi nisipul te primeşte – rămâi intact. Nu vrei să strici momentul, parcă nu vrei să-l sperii, savurezi fiecare secundă trecută.

Revenind. În drum spre hotel, am găsit acest domn – pictor – care îşi punea amprenta asupra creaţiilor sale, prin simpla mişcare a degetelor. Singura lui pensulă era un beţişor cu un smoc mic, asemănător unor fire de păr prinse într-un moţ. Talentul său se vedea de la distanţă. Era un om nu foarte înalt; o geacă şi o cârpă, ambele mozolite de vopsea, îi înveleau picioarele. Avea o faţă pe care se citea durere. Ascundea ceva grav, dar nu m-am putut aventura mai departe, fiindcă mi se parea că trec pe un teren minat. În faţa sa, o audienţă formată din maxim zece persoane. Toţi urmăreau atenţi ceea ce facea şi lucrările sale expuse pe un perete din lemn, aflat în stânga sa. Vorbea cu publicul destul de des şi părea ca se adresa cuiva, fiindcă vorbea numai la persoana a II-a singular. Cineva se simţea şi îi dădea un răspuns. Avea momente de scurtă durată în care se îngrijora ca nu cumva vântul să-i răstoarne gemuleţele ce reprezentau vitrina pentru fiecare dintre tablourile sale, deşi vântul nici măcar nu adia, sau explicaţii legate de diferitele sunete ce se auzeau prin apropiere, cu o faţă de copil, ce mă făceau serios să mă gândesc că are probleme psihice. Orice copil care se apropia mai mult de tablourile sale sau de acele gemuleţe, făceau ca el să se repete disperat : “Aveţi grijă la gemuleţe ! vă rog frumos; ca nu cumva să se spargă”.

Ţinea foarte mult la creaţiile sale şi demonstra într-un fel că numai asta îl poate scăpa de probleme. Nu am putut însă să-mi dau seama de unde proveneau peisajele pe care le făcea; erau într-adevăr foarte frumoase. În cinci minute un tablou era gata. Am rămas impresionat de felul în care el vedea lucrurile aşternute pe pânză. Ultimele tablouri realizate erau în alb-negru şi parcă toate aveau acelaşi peisaj : aceleaşi păsări, acelaşi soare obosit şi valuri agitate.

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.