Simfonia Lalelelor a ajuns la ediţia a XXXV-a

By | România

Wow, ce repede trece timpul. Parcă ieri eram în 2011 la ediţia a XXXIV-a a Simfoniei Lalelelor. Ei bine acum suntem în 2012 şi logic, după 34, vine 35 – un număr frumos pentru un asemenea eveniment de tradiţie din oraşul meu natal, Piteşti. Cu părere de rău vă spun că este singurul eveniment care face oraşul acesta mai frumos, mai frumos prin florile expuse de expozanţi, dar nu numai acestea, ba chiar în mod special prin cele plantate de municipalitate cu ocazia apropierii lui (al evenimentului).

Întregul municipiu prinde culoare, iar odată cu florile parcă şi lumea este mult mai deschisă la suflet, atmosfera este mult mai destinsă, iar mie cel puţin îmi crează o stare de bine, o stare care mă face să uit că locuiesc într-un oraş industrial, industrial mai mult psihic, mai nou, decât aşa cum ar trebui să fie.

În acest an ca şi în ceilalţi ani, expoziţia se ţine la Casa Cărţii (strada principală – Bulevardul Republicii sau Strada Unirii), dar şi în exterior de-a lungul centrului oraşului, în special Piaţa Vasile Milea. Este un eveniment important pentru Piteşti, multe oficialităţi de la noi din ţară, dar şi din străinătate îşi fac apariţia în această perioadă a anului aici în oraşul lalelelor, pentru a-şi da seama singuri de faptul că nu degeaba are această titulatură.

Vă recomand şi vouă să veniţi, mai ales că programul este destul de bun. Conform site-ului oficial, avem Cupa Europeană la Judo ce se va desfăşura în acest weekend la Sala Sporturilor, în timp ce la bazinul olimpic va fi Cupa Simfoniei Lalelelor la înot. Sâmbătă seara (aşadar pe data de 28.04) în Piaţa Primăriei va concerta Andra şi Iris precum şi alţi artişti ce urmează să-i vedem la momentul oportun.

Eu mi-am propus să-i achiziţionez mamei şi-n acest an o floare şi bineînţeles să urmăresc spectacolul ce anul acesta pare să nu dezamăgească. Ne vedem prin preajmă, da?

Şi aaa, era să uit. Anul acesta mă ocup pe partea de social media al evenimentului Dansul Florilor, ce ajunge şi el la frumoasa ediţie cu numărul 24. Weekendul viitor se desfăşoară, iar locul este acelaşi unde se desfăşoară şi competiţia europeană de judo de anul acesta – Sala Sporturilor. Ne vedem şi acolo!

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.