Viața suporterului cormoran

By | Prin viață

O oră până la meci. Te relaxezi, atât cât poți. Mergi la raftul cu pastile și verifică că le ai pe toate: aspacardin, triferment (dacă ești suporterul ăla pătimaș cu alcoolul) precum și altele de genul.

Mergi la frigider, berile sunt la rece, bun, e ok, azi are să fie o zi bună.

10 minute până la meci. De regulă, dacă nu sunt transmise la TV, cauți streamul ăla pentru care moraliștii severi ai internetului te vor lua de urechi.

Asigură-te că ești fie cu băieții, fie singur. Sau hai, bine, fie cu o persoană care nu pune întrebări despre ce se întâmplă. Nu vrei să ai așa ceva prin preajmă, mai ales când Liverpool nu are o zi foarte bună.

Te conectezi, te asiguri că merge, bagi și tu AdBlock ca băiatul să nu te deranjeze reclamele și suntem gata de meci.

De la atâtea meciuri pe sezon în care urmărești echipa asta, simți deja că ești secundul lui Klopp. Vezi ce nu merge în tactică, care jucător nu are chef, ce schimbări ar putea fi făcute.

Dar hai să rămânem doar la ideea de fan. Că ăia sunt plătiți să-și facă treaba și de regulă știu mai bine decât ce ne văd ochii la TV 90 de minute pe săptămână.

Minutul 1. Cânți imnul. Nu se poate altfel, îți dai plămânii acolo, în sufragerie, dormitor, baie sau hol. În pub sau pe terasa pub-ului. Vecinii trebuie să știe că în arie se află cel puțin un debil care ține cu Liverpool.

Dacă echipa pleacă cu un avantaj lejer, așteaptă-te la ce e mai rău. Bea multă bere. Să fie și-o apă lângă, mai drege lucrurile și nici nu ai durerea aia de cap următoarea zi.

În ultima perioadă, Liverpool nu mai face d-astea, dar nu știi niciodată. Finala aia de Europa League cu Sevilla sau meciul din UCL, tot cu ei, din Spania stau dovadă.

Eu nu am treabă cu unghiile, dar cică un procent mare de fani are. Așa că nu-ți face manichiura înainte de meci, c-o s-o strici oricum.

În ultima vreme, Liverpool e stilul excavatorului care sapă fundația. În cazul ăsta, groapa celeilalte echipe. Așa că meciurile parcă sunt ceva mai relaxate, numai când vine un City, United, Spurs sau Arsenal se complică puțin lucrurile.

Cu meciurile cu echipe mici se întâmplă adesea să te facă să dai cu fularul, ochelarii, sticla de apă (niciodată de bere sau altceva) de pământ.

Îi invoci pe Iisus, Dumnezeu, Maica Maria, Behemoth, Lucifer și mulții alții simultan. Unul trebuie să ajute. Ai grijă la unghii, mestecă mai ușor că s-ar putea să te îneci.

Minutul 15. E fie 1-0 pentru Liverpool, fie 0-1 pentru ăilalți, fie 0-0, fie 4-0, fie orice scor. Aici se deschide deja următoarea sticlă de alcool.

Nu înjura jucătorii. Înjură momentul. E mai ușor așa. „Păi, cum, mă, futu-i pomana, la toate fazele ești acolo și fix acum nu?!”

La gol te ridici, te feliciți cu băieții sau te feliciți pe tine, ai trecut și de pasul ăsta. Inima trepidează puțin, dar avem aspacardin, iar acum e oricum prea devreme.

Dacă la pauză Liverpool are 3-0 sau 4-0, ceva nu e în regulă. Știi că urmează o a doua repriză plină de transpirații.

Ia-ți o pătură dacă știi că te iau frisoanele și verifică-ți tensiunea. Dacă nu ai cu ce, dă-ți două palme să te trezești. E Liverpool, se întâmplă des d-astea.

Dicționarul de glume de stadion și injurii macabre e mereu la îndemână pentru echipa adversă. Mai ales când autobuzul lor se află în poartă și nu în parcare. Mourinho, mă auzi? Papagalule!

Și de regulă se întâmplă des cu echipele mici care joacă împotriva cormoranilor. Altcumva nu știu. Deviza lor e aglomerează jocul, enervează-i, dar și pe suporteri, iar apoi Doamne ajută, dăm noi un gol din offsaid sau greșește unul cât pentru toată cariera și scoatem 3 puncte.

În minutul 80 dacă Liverpool e condusă, meciul categoric nu e terminat. Mai ales când la cârma echipei e un neamț nebun. Speri până în ultimul moment.

Dar faza amuzantă e că depinde de meci. Dacă e minutul 80 cu Borussia Dortmund în vreo seminală de competiție europeană, s-ar putea să se întâmple un mic cutremur intern.

Atunci scoate aspacardinul din cutie, pune-l pe masă lângă un pahar cu apă, să fii sigur că e la îndemână.

Tremură genunchii, tremură mâinile, mai tremură și vederea din când în când, dar aia e. Și la bine, și la greu, trebuie să fii acolo.

Dacă Liverpool pierde cu vreo adversară, s-ar putea să fii luat la mișto la muncă de colegi. Aia e, taci și înghiți, că nu e prima dată și știi că vor veni vremuri mai bune.

Și vremurile alea mai bune sunt aici. Pentru că atunci când echipa ta favorită, întâmplător printre cele mai bune din cel mai bun campionat de fotbal și de vreo 5 ori câștigătoare a celei mai prestigioase competiții între cluburi din Europa ajunge în semifinalele Champions League (adică ultima competiție menționată) știi că te duci la dracu orice ar fi.

Îți suni mama, tatăl, prietenii, pisica, cățelul și poate prima iubită din generală și îi anunți pe toți, le zici că sunt din nou acolo sus, iar ei vor înțelege. Își vor pregăti glumele în prealabil, dar tu, ca un fan înfocat ce ești, vei fi pregătit din timp pentru orice.

Că doar ne ducem la dracu oricum, n-am mai zis asta?

Dacă Liverpool câștigă un meci important cu o echipă care mai are și susținerea prietenilor, declanșează glumele. Orice. Totul. Bagă acolo pentru toții ultimii ani petrecuți pe locurile 5-7.

La finalul meciului cânți imnul. Orice ar fi. „At the end of the storm, there’s a golden sky!”

Nu e mă ușor să fii fan Liverpool, dar e cea mai apropiată experiență de un rollercoaster posibilă. Ești sus azi, cazi în noroi mâine, te ridici din nou și încerci să fii constant.

Că așa-i în viață. Și-n tenis, și-n altele.

Ocazional mai poți cânta și asta.

Poza luată de aici.

Ți-a plăcut? Spune-le și altora
libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.